Ambasadorul SUA: 29.000 de români au primit viză temporară în 2010

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, marţi, că, în anul 2010, 81% dintre românii care au cerut viză temporară pentru SUA, respectiv 29.000 de persoane, au primit-o, numărul acestora fiind cu 3.000 mai mare comparativ cu anul 2009.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 16:47

„Românii sunt bineveniţi în Statele Unite şi încurajăm călătoriile în SUA în scop turistic, profesional ori pentru studii. Sunt încântat să precizez că, anul trecut, aproape 29.000 de români au primit vize temporare pentru SUA, cu circa 3.000 mai mulţi decât în 2009 şi vrem să ne asigurăm şi în continuare că procesul de solicitare a vizei este simplu şi clar„, a spus Mark Gitenstein.

El a adăugat că cei 29.000 de români care au primit viză temporară pentru SUA reprezintă circa 81% dintre solicitanţi. „Este un procent bun, dar este adevărat că nu toţi cei care solicită o viză temporară îndeplinesc criteriile necesare acordării vizei”, a spus Gitenstein.

Ambasadorul a adăugat că formularul electronic de solicitare a vizei introdus în 2010 este în prezent folosit „cu mare succes” de către toţi cei care solicită viză.

„Anul acesta am introdus şi un nou serviciu pentru persoanele care greşesc la completarea formularului online. Acum le contactăm înaintea interviului, pentru a le ajuta să facă modificările necesare înainte să se prezinte la interviul pentru viză. Acest lucru a redus durata de aşteptare şi necesitatea ca solicitanţii să se prezinte de mai multe ori la Secţia Consulară în 15% dintre cazuri”, a mai spus ambasadorul.

Rata minimă de refuz pentru accederea în programul Visa Waiver este, potrivit legislaţiei actuale, de 4%.

Pe de altă parte, ambasadorul Mark Gitenstein le-a recomandat celor care doresc să călătorească în SUA în perioada următoare să se programeze pentru viză cât mai rapid, deoarece programul se aglomerează pe măsura apropierii sărbătorilor de iarnă.

„Desigur, ne-am şi mutat în noul sediu al ambasadei, unde Secţia Consulară dispune de un spaţiu modern. Sala de aşteptare este spaţioasă, permiţând accesul a 100 de persoane odată. Datorită utilizării formularului electronic şi a unor noi măsuri de eficientizare a procesului, timpul total petrecut la ambasadă s-a redus semnificativ. Acum cei mai mulţi dintre solicitanţii de viză petrec mai puţin de o oră la ambasadă. Dar solicitanţii trebuie să îşi programeze interviul pentru viză în avans. Instrucţiunile referitoare la programare sunt explicate pe pagina ambasadei şi îi încurajez pe toţi să le respecte întocmai. Pe măsură ce ne apropiem de perioada sărbătorilor de iarnă, din ce în ce mai multe persoane fac programări, aşa că îi sfătuim pe cei care doresc să călătorească în SUA să planifice dinainte şi să se programeze cât mai rapid„, a spus Gitenstein.

Diplomatul american a reamintit că „îi sfătuieşte ferm” pe solicitanţii de viză respinşi să nu formuleze noi cereri până în momentul în care situaţia lor se schimbă.

„Conform legii americane a imigrării, persoanele refuzate pot solicita din nou viza ori de câte ori doresc, dar noi le sfătuim ferm să nu facă acest lucru. Ştim însă că situaţia unei persoane se poate schimba. Încurajăm persoanele să solicite din nou viza doar dacă şi atunci când situaţia lor a înregistrat schimbări considerable şi pozitive”, a spus el.

Ambasadorul a făcut aceste declaraţii la un eveniment dedicat campaniei de informare „Viză pentru SUA”. Evenimentul, organizat de MAE şi ambasada SUA, a fost lansat în 2010 şi va continua şi în acest an. Campania a fost realizată pro bono de compania de publicitate Graffiti BBDO, având la bază sloganul: „Dacă vrei să vezi America, arată cât de mult iubeşti România”. Campania face trimitere la pagina online a MAE care conţine informaţii despre modul de acordare a vizelor. Secţiunea cu informaţii de pe pagina de internet a MAE este promovată, în sprijinul cetăţenilor interesaţi de solicitarea unei vize temporare americane, prin intermediul panourilor stradale din Bucureşti şi din 6 oraşe din ţară, al machetelor de presă, al unui banner online, al unui spot radio, al vizualurilor expuse la mânerele din trenurile de metrou.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan recunoaște că nu am putut intercepta drona explodată în portul Constanţa. „Este o tehnologie nouă, trebuie să ne adaptăm”
Nicuşor Dan recunoaște că nu am putut intercepta drona explodată în portul Constanţa. „Este o tehnologie nouă, ...
Preşedintele Nicuşor Dan susţine că drona maritimă ucraineană care a explodat vineri în Portul Constanţa nu a putut fi interceptată, ca urmare a lipsei unor echipamente capabile să......
Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Ce spune Nicușor Dan
Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Ce spune Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a oferit sâmbătă o serie de răspunsuri la întrebarea dacă turiștii vor fi în siguranță ...
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final de an- BCR
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final ...
Publicarea datelor detaliate privind PIB-ul pentru primul trimestru al anului 2026 a adus revizuiri minore. Estimările actualizate ...
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi ...