Finanţele ar putea să se împartă în două ministere, iar Economia în alte trei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că cea mai probabilă propunere a USL în ceea ce priveşte noua structură guvernamentală va fi ca Ministerul Finanţelor să se împartă în două portofolii, după modelul francez, iar Ministerul Economiei în alte trei ministere.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 20:21
Finanţele ar putea să se împartă în două ministere, iar Economia în alte trei

Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune RTV, dacă pentru noua structură a Guvernul se va opta pentru modelul francez, în care Finanţele sunt separate de un minister al Bugetului.

„Este o discuţie. Asta este propunerea premierului, dar pe care PNL este gata să o discute, pentru că fiecare dintre aceste modele are raţiunea sa. Într-o anumită logică, în care Guvernul deşi fără creşterea cheltuielilor publice şi-ar putea lărgi structura, deci ar putea fi mai multe ministere, în ideea pe care domnul Ponta a prezentat-o, cu bune argumente de a face cumva pe cât posibil un paralelism, o oglindă între Guvernul nostru şi Comisia Europeană, o asemenea formulă, formula franceză – care s-a practicat de altfel şi în România în 1991 şi puţin în 1997 la începutul guvernării CDR – PD – se poate. Cred că asta e varianta spre care ne îndreptăm”, a spus Antonescu.

El a precizat că ANAF ar urma să rămână în structura unui minister al Finanţelor.

De asemenea, el a admis faptul că o altă modificare în structura guvernamentală vizează împărţirea Ministerului Economiei într-un Minister al Economiei, altul al Comerţului şi un alt treilea al Mediului de Afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...