România va reintroduce antrepozitele fiscale de depozitare din 2013, după ce Deloitte a sesizat CE

România urmează să reintroducă antrepozitele fiscale de depozitare pentru produsele accizabile începând cu 1 ianuarie 2013, proiectul de ordonanţă de urgenţă ce va aduce această modificare fiind publicat, miercuri, pe site-ul Ministerului de Finanţe Publice.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 15:15
România va reintroduce antrepozitele fiscale de depozitare din 2013, după ce Deloitte a sesizat CE

Potrivit unui comunicat al Deloitte România, remis miercuri AGERPRES, pe 24 octombrie 2012, Comisia Europeană a somat în mod oficial ţara noastră să reintroducă antrepozitele fiscale de depozitare de produse energetice în termen de două luni. Acest demers, care reprezintă, de fapt, a doua etapă a procedurii de infringement, are la bază plângerea formulată de Deloitte către Comisia Europeană în noiembrie 2010, potrivit căreia eliminarea antrepozitelor fiscale de depozitare constituie o încălcare a legislaţiei europene în domeniul accizelor.

Produsele energetice (benzină, motorină) pot fi depozitate în aşa-numitele antrepozite fiscale (de exemplu depozite de carburanţi) şi transportate fără accize de la un antrepozit la altul, cu condiţia ca acestea să fie situate în state membre UE. În România, însă, numai rafinăriile pot în prezent să obţină autorizaţia de exploatare a unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor energetice, cu excepţia antrepozitelor din aeroporturi.

„Eliminarea antrepozitelor fiscale de depozitare de produse energetice a adus mari pierderi companiilor din România, punându-le într-o poziţie defavorabilă faţă de jucătorii care acţionează pe celelalte pieţe ale comunităţii, având în vedere că produsele respective nu mai beneficiază de regimul suspensiv de accize’, a explicat Mihai Petre, iniţiatorul acestui demers şi senior manager Vamă şi Comerţ Internaţional la Deloitte Tax.

Una dintre societăţile grav afectate de această măsură a fost societatea ce operează terminalul petrolier al României – Oil Terminal.

”Pierderea autorizaţiei de antrepozit fiscal a pus societatea Oil Terminal într-o poziţie destul de dificilă faţă de client. În aceşti doi ani, am pierdut volume, clienţi importanţi în comercializarea carburanţilor şi, nu în ultimul rând, am avut întârzieri masive la exporturile pe cale maritimă. Din aceste motive, nu poate decât să ne bucure iniţiativa echipei Deloitte şi sperăm că, începând cu 1 ianuarie 2013, ne vom relua activitatea în condiţii normale de operare’, a declarat directorul comercial al Oil Terminal, Gabriel Daraban.

O condiţie a aderării la Comunitatea Europeană este ca legislaţia în domeniul produselor accizabile să fie aliniată la directivele europene, în toate statele membre. Orice abatere de la aceste norme poate conduce la grave distorsiuni ale pieţei, motiv pentru care este foarte important sa fie strict monitorizate.

„Se pare că demersul nostru în vederea reintroducerii antrepozitelor fiscale de depozitare va da roade, fapt ce nu poate decât să ne bucure”, a subliniat Mihai Petre.

Totodată, acesta a reamintit că orice abatere faţă de normele impuse de legislaţia europeană poate fi adusă la cunoştinţa Comisiei şi, cu o bună susţinere a argumentelor prezentate, va avea întotdeauna sorţi de izbândă.

„Comisia Europeană are grijă ca fiecare stat membru să respecte legislaţia europeană. Ţine de fiecare dintre noi să sesizeze orice abatere pentru o bună funcţionare a întregii Uniuni Europene’, a conchis Mihai Petre.

Organizaţia Deloitte Touche Tohmatsu Limited este o companie cu răspundere limitată din Marea Britanie, iar firmele membre persoane juridice independente.

Deloitte furnizează servicii clienţilor din sectorul public şi privat în următoarele domenii profesionale – audit, taxe, consultanţă, consultanţă financiară – deservind numeroase industrii. Reţeaua sa globală de firme membre activează în peste 150 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Creşterile explozive ale preţului gazelor naturale sunt susceptibile să se reflecte mai rapid decât în trecut în inflaţia din zona euro, însă vor avea un impact mai redus asupra preţurilor......
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce s-a întâmplat la Viena săptămâna trecută
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, avansează cu construcția noii unități ...
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de an
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de ...
Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează ...
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International Development Finance Corporation
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, participă luni şi marţi la o serie de întâlniri economice şi financiare dedicate ...