Fundaţia Orange finanţează proiecte de 300.000 de euro pentru persoanele cu deficienţe sezoriale

Fundația Orange România lansează fondul de finanţare "Lumea prin culoare şi sunet". În valoare de 300.000 de euro, fondul urmează să contribuie la îmbunătățirea integrării sociale a persoanelor cu deficiențe senzoriale, acționând în domeniile: sănătate, educație și cultură.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 15:49
Fundaţia Orange finanţează proiecte de 300.000 de euro pentru persoanele cu deficienţe sezoriale

Prin lansarea fondului de finanțare, Fundația Orange invită persoanele juridice românești înregistrate ca organizații neguvernamentale (asociații, fundații sau federații) –  instituții educaționale, instituții medicale, instituții culturale, să candideze în vederea derulării de programe în beneficiul persoanelor cu deficiențe de văz și/sau auz.

Valoarea sprijinului financiar acordat de Fundația Orange România unui proiect poate varia între 20.000 şi 50.000 de euro.

Proiectele organizațiilor, care trebuie să se încadreze într-unul dintre cele trei domenii – sănătate, educație, cultură – sunt așteptate până pe 21 ianuarie 2013, ora 17:00, la adresa [email protected].

 

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...