Leul s-a apreciat semnificativ în sesiunea interbancară de joi, cursul a coborât sub 4,48 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în sesiunea interbancară de joi, pe fondul vânzărilor masive de valută realizate de jucătorii străini, potrivit dealerilor, astfel că rata de schimb a coborât sub 4,48 lei/euro la finalul sesiunii.
Economica.net - J, 13 dec. 2012, 16:20
Leul s-a apreciat semnificativ în sesiunea interbancară de joi, cursul a coborât sub 4,48 lei/euro

Leul s-a apreciat semnificativ în sesiunea interbancară de joi, cursul a coborât sub 4,48 lei/euro

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Moneda naţională s-a apreciat semnificativ în sesiunea interbancară de joi, pe fondul vânzărilor masive de valută realizate de jucătorii străini, potrivit dealerilor, astfel că rata de schimb a coborât sub 4,48 lei/euro la finalul sesiunii.

În jurul orei 17:00, băncile cotau euro la 4,4750 – 4,4760 lei, cu mult sub nivelul de miercuri seară, când euro era schimbat în intervalul 4,5270 – 4,5275 lei.

La deschidere, schimburile se perfectau la 4,5220 – 4,5230 lei, iar cotaţiile au coborât treptat până la 4,5 lei/euro în prima parte a zilei. După publicarea cursului de referinţă, cotaţiile au continuat să scadă, într-o piaţă dominată de vânzări de valută efectuate de către jucători străini. Minimul zilei a fost de 4,4750 lei/euro.

Dealerii spun că piaţa este optimistă, iar jucătorii mizează pe stabilitate politică şi încheierea unui nou acord cu FMI. De asemenea, au fost atraşi şi de randamente, având în vedere că pe valutele din regiune, zlot şi forint, se aşteaptă tăieri de dobândă.

În sesiunea de joi, valutele din regiune au consemnat desprecieri modeste.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 2,42 bani mai redus, de 4,5075 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni. Un curs inferior, de 4,5059 lei/euro, a fost anunţat de banca centrală la 29 noiembrie.

Pentru dolar, cursul a coborât cu 2,68 bani, de la 3,4790 lei/dolar la 3,4522 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elveţian a scăzut de la 3,7392 lei/franc la 3,7269 lei/franc.

Dobânzile utilizate joi pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au coborât de la 5-5,5% la 4,98 – 5,48% pe an, iar randamentele pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au urcat uşor, de la 5,14 – 5,64% la 5,18 – 5,68% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...