Mitul bugetului european

Tocmai Italia, una dintre ţările sudice acuzate de bogaţii din nord că stă degeaba şi nu face nimic şi se îndatorează şi iar nu face nimic şi stă cu mâna întinsă şi iar nu face nimic pentru banii primiţi. Tocmai Italia, ţara unde premierul a anunţat că se retrage, din lipsa sprijinului pentru programul său de austeritate. Tocmai Italia, care plăteşte dobânzi mari la titlurile sale de stat şi care a trebuit să dezmintă în repetate rânduri că ar avea nevoie de asistenţă financiară.

Sigur, scepticii pot spune că PIB-ul Italiei scade din cauza crizei şi de aceea a ajuns Roma în topul plătitorilor relativ la indicatorii economiei naţionale. Iarăşi greşit! Economia din peninsulă a scăzut doar în 2009, de atunci a avut o uşoară creştere constant. Mai mult, Italia este al treilea contributor la mecanismele europene de salvare financiară, asta în ciuda gradului său de îndatorare şi a faptului că nu a beneficiat de nici un cent din aceste fonduri.

Se vede că plafonul plăţilor la bugetul european nu se măsoară la economia ţărilor membre, ci mai degrabă după talentul de negociere al politicienilor naţionali. E cazul Marii Britanii, care plăteşte 0,32% din PIB la bugetul comun, dar şi în sumă absolută virează mai puţini bani. Rabatul britanic e de vină pentru asta, un discount negociat cu sprijinul Germaniei şi al Franţei.