Discovery cumpără 12 televiziuni şi 19 radiouri de la ProSiebenSat1

Discovery Communications a anunţat, vineri, încheierea unei înţelegeri definitive pentru cumpărarea de la ProSiebenSat.1, pentru o sumă de aproximativ 1,7 miliarde de dolari, a operaţiunilor SBS Nordic, care includ 12 televiziuni şi 19 posturi de radio din Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 14:28
Discovery cumpără 12 televiziuni şi 19 radiouri de la ProSiebenSat1

Potrivit unui comunicat al Discovery Communications remis MEDIAFAX, tranzacţia în valoare de aproximativ 1,7 miliarde de dolari (1,325 de miliarde de euro) trebuie să primească aprobarea autorităţilor de reglementare şi este de aşteptat să se finalizeze în prima parte a anului 2013.

Achiziţia operaţiunilor SBS Nordic include 12 reţele de televiziune în Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda, printre alte active, şi întăreşte poziţia Discovery pe piaţa audiovizualului din ţările scandinave.

Prin această tranzacţie, Discovery îşi extinde portofoliul, care va include pentru prima dată şi programe de divertisment de interes general, programe de ficţiune şi programe sportive.

Potrivit lui David Zaslav, preşedinte şi CEO al Discovery Communications, achiziţionarea SBS Nordic va permite extinderea Discovery în regiunea nordică, care este una dintre „cele mai stabile pieţe de televiziune din lume”.

„Am găsit în Discovery Communications un nou proprietar strategic, un adevărat lider internaţional în domeniul media, pentru companiile noastre din regiunea nordică europeană”, a spus şi Thomas Ebeling, CEO al ProSiebenSat.1 Media AG. El a precizat că este „foarte fericit” de această tranzacţie, mulţumind totodată echipei SBS Nordic, conduse de CEO Henrik Ravn, pentru performanţele lor din anii trecuţi.

SBS se află pe locul al doilea în ceea ce priveşte operaţiunile sale TV în Norvegia, unde deţine patru reţele, care au o cotă de piaţă de 34%, pe locul al treilea în Suedia, unde deţine două reţele de televiziune şi o cotă de piaţă de 22%, şi pe locul al treilea în Danemarca, unde deţine patru reţele şi o cotă de piaţă de 19%. Operaţiunile SBS Nordic includ şi două reţele de televiziune în Finlanda.

Prin această achiziţie, în portofoliul Discovery intră şi 19 staţii de radio, între care şi principalul post de radio din Suedia, dar şi câteva branduri digitale.

Achiziţia SBS Nordic este o continuare a strategiei Discovery din ultimii 20 de ani, prin care compania a investit în dezvoltarea sa la nivel internaţional. În prezent, Discovery include 153 de reţele în 217 ţări şi teritorii, după cum a declarat Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International.

Discovery Communications este una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor documentare, având peste 1,8 miliarde de abonaţi în 217 ţări şi teritorii. În Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, Discovery distribuie 14 branduri, traduse în 27 de limbi şi care ajung la 244 milioane abonaţi din 118 ţări. În România, Discovery Networks distribuie în prezent Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Animal Planet HD, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase şi ID Investigation Discovery.

Înfiinţat în anul 2000, grupul german ProSiebenSat.1 are în prezent operaţiuni de televiziune şi radio în Germania şi în alte ţări din lume, inclusiv în România. Cu 29 de staţii de televiziune şi 62 de milioane de abonaţi, ProSiebenSat.1 este în prezent unul dintre cele mai mari grupuri de media din Europa. În România, ProSiebenSat.1 deţine în prezent radiourile Kiss FM, Magic FM, Rock FM şi One FM, precum şi televiziunile Prima TV şi Kiss TV.

Citeste si: Discovery ar putea prelua 20% din grupul Eurosport

Te-ar mai putea interesa și
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei, mai mare cu 14% faţă de 2024, a anunţat......
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația respinge cererea Ungariei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Compania croată Janaf, care operează conducta petrolieră Adria, a respins vineri cererea companiei petroliere ungare MOL ...
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat digital, dar caută simplitate în experiență”
Interviu cu Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria. ”Consumatorul român este sofisticat ...
Samsung a lansat, pe 25 februarie, noua serie Galaxy S26, consolidându-și poziția în segmentul premium al pieței de ...
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Samsung va înceta din acestă primăvară să mai producă televizoare la fabrica sa din Slovacia
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung a anunţat vineri închiderea graduală, până în luna mai, a unei ...