Datoria publică a Italiei a depăşit pragul de 2.000 miliarde de euro

Datoria publică a Italiei a depăşit pentru prima dată în octombrie 2.000 de miliarde de euro, subliniind fragilitatea finanţelor publice, în ciuda măsurilor de austeritate impuse de premierul Mario Monti, arată datele publicate vineri de Banca Centrală a Italiei, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - vin, 14 dec. 2012, 15:26
Datoria publică a Italiei a depăşit pragul de 2.000 miliarde de euro

În octombrie, datoria publică a urcat la 2.015 miliarde de euro (2.640 miliarde de dolari), de la 1.995 miliarde de euro în septembrie, continuând tendinţa ascendentă înregistrată în ultimele luni.

‘Vrem să reducem datoria dar aceste măsuri de austeritate nu reprezintă metoda adecvată deoarece nivelul datoriei creşte peste tot’, a declarat pentru Reuters Stefano Fassina, purtător de cuvânt al Partidului Democrat.

Datoria publică a Italiei a urcat la 120,1% din PIB în 2011 şi ar urma să ajungă la 126,4% din PIB anul acesta, a anunţat recent guvernul. Astfel nivelul datoriei publice a Italiei, a treia economie a zonei euro, este depăşit doar de Grecia.

Datoria a crescut în ciuda majorărilor de taxe şi a reducerii ajutoarelor sociale introduse de guvernul premierului Mario Monti. Totuşi aceste măsuri de austeritate au dus la majorarea cu 2,6% a veniturilor din taxe în primele nouă luni din 2012, comparativ cu perioada similară din 2011.

Economia italiană, afectată de recesiune, ar putea începe să se redreseze în a doua jumătate a anului viitor, a estimat marţi Fabrizio Saccomanni, director general al Băncii Centrale a Italiei.

Şi Institutul italian de statistică (ISTAT) a estimat luna trecută că Produsul Intern Brut al Italiei va înregistra anul acesta un declin de 2,3% în 2012 şi de 0,5% în 2013, iar economia va ieşi din recesiune în a doua jumătate a anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...