Poliţiştii de la crimă organizată au făcut descinderi la cămătarii din Argeş

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, la locuinţele a şase persoane suspectate de cămătărie şi şantaj, acţiunea fiind organizată de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Craiova.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 06:30

Percheziţiile au avut loc în Piteşti şi în localitatea Smeura, potrivit Mediafax.

Descinderile, în timpul cărora au fost confiscate sume de bani şi documente care confirmă activitatea infracţională a grupării, au avut loc în urma mai multor reclamaţii ale unor persoane păgubite care au împrumutat bani de la suspecţi şi care ulterior au fost şantajate şi ameninţate pentru a restitui sume mult mai mari.

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională specializată în cămătărie şi şantaj a creat un prejudiciu estimat la aproximativ 300.000 de euro.

Şeful BCCOA Craiova, Silviu Văcaru, a declarat că există cel puţin şapte victime ale acestei grupări, din Olt, Vâlcea şi Argeş.

Şase persoane – o femeie şi cinci bărbaţi, între care doi fraţi – au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Marile puteri UE, decizie cu impact pentru investițiile a milioane de români, inclusiv în pensii. Ce va însemna Uniunea Piețelor de Capital pentru România
Marile puteri UE, decizie cu impact pentru investițiile a milioane de români, inclusiv în pensii. Ce va însemna Uniunea ...
Cele mai mari șase puteri ale Uniunii Europene au ajuns, după ani de megocieri, la o înțelegerea privind unificarea piețelor de capital. Efectele se vor simți și pe în România, care are......
SUA invadată de mașini din chinezești? China va ajunge pe piața nor americană în ciuda barierelor
SUA invadată de mașini din chinezești? China va ajunge pe piața nor americană în ciuda barierelor
Deşi Statele Unite menţin tarife foarte ridicate şi restricţii stricte împotriva vehiculelor electrice chinezeşti, ...
Ofertă limitată pentru șoferii din România. RCA cu „CASCO” gratuit, la cea mai nouă firmă de pe piață. Ce spune Anytime despre lansarea prin brokeri
Ofertă limitată pentru șoferii din România. RCA cu „CASCO” gratuit, la cea mai nouă firmă de pe piață. ...
Anytime, brandul digital al grecilor de la Interamerican și cel mai nou jucător de pe piața RCA din România, a lansat ...
La aniversarea debarcării în Normandia, secretarul american al apărării cere Occidentului sprijin pentru SUA
La aniversarea debarcării în Normandia, secretarul american al apărării cere Occidentului sprijin pentru SUA
Aliaţii din Al Doilea Război Mondial au aniversat sâmbătă în Franţa 82 de ani de la debarcarea în Normandia începută ...