Pogonaru face vehicul financiar la Prodplast

Producătoarea de materiale plastice Prodplast Bucuresti (PPL), controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, va investi până la 7,5 milioane euro la bursă şi în fonduri de investiţii de private equity. Acestea cumpără companii şi le revând în profit.
Adrian N. Ionescu - lun, 17 dec. 2012, 11:20
Pogonaru face vehicul financiar la Prodplast

Acţionarii au fost, de fapt, de acord cu majorarea cu 50% a sumei pe care o alocaseră în primăvară în aceleaşi scopuri, potrivit raportului transmis, marti, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Florin Pogonaru se pregăteşte pentru ofertele publice iniţiale de acţiuni (IPO) ale Romgaz şi ale altor mari companii de stat. Companiile urmau să se listeze la bursă.

Ofertele au fost amânate în contextul tulburărilor politice din acest an.

Consiliul de supraveghere al Prodplast Bucureşti (PPL) a fost mandatat să decidă, pentru „valorificarea eficientă a disponibilităţilor băneşti”, „efectuarea de plasamente constând în subscrierea de acţiuni în operaţiuni de tip IPO şi în majorări de capital al societăţilor lsitate pe pieţele reglementate / sistemele alternative de tranzacţionare, investirea în titluri cu lichiditate ridicată şiparticiparea la capitalizarea unor fonduri de investiţii de private equity“, se spune în raport.

AGA a mai aprobat şi reluarea activităţii Prodplast în noua locaţie de pe platforma industrială Faur, unde a închiriat două hale în suprafaţă totală de peste 7.000 mp şi unde vrea să reînceapă producţia cu echipamente noi.

Compania a trecut printr-o divizare controversată, în urma căreia s-a desprins firma Prodplast Imobiliare, căreia aparţine terenul pe care se află acum compania, amplasat în zona Pietei Obor. Aici ar urma sa fie construit un centru comercial.

Prodplast Bucureşti (PPL) şi-a întrerupt activitatea la 1 mai, pentru relocare. Chiar şi aşa a înergistrat un profit de 1,3 milioane de lei, din afaceri nete de peste 23 de milioane, în primele 9 lunmi ale anului.

Oficial acţionarii companiei sunt Nord Bucureşti, cu peste 27% din acţiuni, SIF Oltenia (aproape 24%) şi Floreasca Developement (11%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...