Băsescu: Votul uninominal a fost o greşeală

Preşedintele Băsescu le-a cerut liderilor partidelor, în întâlnirea de luni de la Cotroceni, să nu stimuleze traseismul, el arătând că, deşi a susţinut votul uninominal, acum nu poate spune că acesta nu a fost o greşeală şi apreciind că uninominalul se poate introduce doar atunci când este echilibru
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 13:04
Băsescu: Votul uninominal a fost o greşeală

„Vreau să mai ştiţi un lucru: din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să nu stimulaţi traseismul. Avem o lecţie şi unii, şi alţii din legislatura trecută şi părerea mea este că ne-a făcut mult rău traseismul politic. Am convingerea că şi unii, şi alţii ne-am învăţat lecţia: ce înseamnă majorităţi d-astea conjuncturale, fără ideologii”, le-a spus Traian Băsescu liderilor partidelor parlamentare.

El a apreciat că şi votul a arătat că electoratul nu este pregătit pentru uninominal.

„Şi va trebui să găsiţi soluţii. (…) Ştiu, este un reproş pe care mi-l puteţi face, eu am venit cu soluţia votului nominal. După ce vezi ce s-a întâmplat, nu poţi să nu spui: «Dom’le, a fost o greşeală». Pe de altă parte, modul cum s-a scris legea nu-l puneţi la mine. Căutaţi-i pe domnul Pârvulescu şi domnul Hrebenciuc şi domnul Olteanu de la liberali”, le-a mai spus Traian Băsescu liderilor partidelor parlamentare.

„În acelaşi timp, eu sunt convins că votul uninominal nu se poate introduce decât atunci când este un echilibru. Acum dezechilibrul e atât de mare, încât… 2008 ar fi fost un moment potrivit: PSD, PDL erau destul de echilibrate”, a adăugat preşedintele.

Înregistrarea video a consultărilor preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii partidelor şi ai minorităţilor naţionale din Parlament, care au avut loc luni la Cotroceni, a fost transmisă presei de Administraţia Prezidenţială.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...