Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 22% în primele 11 luni

Vânzările de autoturisme, vehicule comerciale şi autobuze noi au scăzut cu 22,2% în primele 11 luni din acest an, la 80.439 de unităţi, în noiembrie livrările fiind cu 8% mai mici comparativ cu luna anterioară, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Economica.net - lun, 17 dec. 2012, 13:34
Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 22% în primele 11 luni

„În continuare, în noiembrie vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (79% din total), cu opt puncte procentuale mai mult decât în luna precedentă. Astfel, pe total an, cu doar 31% din vânzări, persoanele fizice înregistrează comparativ cu anul trecut o scădere de 55%. De asemenea, continuă să se manifeste asupra pieţei impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate, care, la un volum de aproximativ 156.000 unităţi la autoturisme şi 39.000 la vehicule comerciale, au o creştere de 82%, respectiv 43% faţă de 2011. Trebuie remarcat că la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte două rulate şi, ceea ce este mai grav, că peste 68.000 (44%) dintre acestea din urmă sunt mai vechi de zece ani, adică mai multe decât s-au vândut noi prin reţelele naţionale ale producătorilor autohtoni şi externi”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Livrările de autoturisme noi s-au diminuat cu 25% în perioada ianuarie-noiembrie, la 66.834 unităţi, iar numărul vehiculelor comerciale comercializare a scăzut cu aproape 5%, la 12.919 unităţi.

La autoturisme, în cele 11 luni din 2012 topul pe marci este format de Dacia, cu 18.346 unităţi vândute (27,5% din total), urmată de Volkswagen (7.550 unităţi / 11,3%), Skoda (5.932 unităţi / 8,4%), Ford (4.431 unităţi / 6,6%), Renault (4.428 unităţi / 6,6%) şi Hyundai (3.059 unităţi / 4,6%).

După provenienţă, asociaţia notează că vânzările de autoturisme din producţia internă au scăzut cu 32,6%, iar cele din import cu 21,6%.

Pe modele, situaţia din lunile precedente s-a păstrat neschimbată, pe primul loc fiind Dacia Logan, cu vânzări în luna noiembrie de 821 unităţi şi un total în 2012 de 8.975 unităţi, urmat de Dacia Duster, Skoda Octavia, Renault Clio şi Logan MCV.

În luna noiembrie au fost fabricate 29.958 autovehicule, cu 23% mai puţin faţă de octombrie, iar în intervalul ianuarie – noiembrie s-a înregistrat o scădere totală de 3,2%, la 308.089 unităţi.

„În interiorul acestei cifre remarcăm o creştere destul de redusă înregistrată la autoturisme (+0,9%), dar şi o scădere importantă (-53,7%) a producţiei de vehicule comerciale”, potrivit APIA.

La exporturi s-a înregistrat o creştere generală de 7,7% comparativ cu primele 11 luni din 2011, la un volum total de 309.104 unităţi. Creşterea se datorează în exclusivitate autoturismelor care înregistrează un avans de 12,8%.

Cel mai vândut model la export a fost în noiembrie noul Sandero (11.971 unităţi), urmat de Dacia Duster, cu 11.825 unităţi, care conduce însă detaşat la 11 luni, cu un volum total de 126.643 unităţi, corespunzător unui procent 42% din numărul total de autoturisme exportate. Acesta este urmat de Ford B-Max (8.061 în noiembrie şi 28.092 unităţi la 11 luni), Dacia Logan MCV şi Dacia Logan.

„Reiterăm semnalul nostru pentru autorităţi privind necesitatea ca pentru 2013 şi anii care vin să fie luate măsuri care să stimuleze în mod eficient achiziţia şi deţinerea de autovehicule noi cu tehnologie performantă şi care corespund cerinţelor de mediu (emisii poluante şi de dioxid de carbon cât mai reduse) şi de siguranţă în trafic ale UE, dar şi retragerea din parc a celor poluante şi nesigure în trafic”, mai spun reprezentanţii asociaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în......
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...