Apple, Google şi Samsung au preluat brevete de 525 mil. dolari de la Kodak

Un consorţiu din care fac parte 12 companii, printre care Apple, Google, Samsung, Facebook şi Microsoft, a cumpărat, pentru 525 milioane de dolari, un portofoliu de patente în domeniul imagisticii digitale şi distribuţiei de fotografii de la grupufalimentar Eastman Kodak, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 19 dec. 2012, 15:56
Apple, Google şi Samsung au preluat brevete de 525 mil. dolari de la Kodak

Din consorţiu mai fac parte Amazon.com, HTC, Research In Motion (producătorul smartphone-urilor BlackBerry), Huawei, Adobe şi Fujifilm, iar valoarea pachetului de patente era estimată la începutul licicaţiei la maximum 2,6 miliarde de dolari.

„Este numai o mică parte din portofoliul nostru de patente. Rămânem proprietarii a aproximativ 9.600 de alte invenţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Kodak.

Astfel de colaborări între companii rivale sunt la ordinea zilei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, competitorii reuşind astfel să prevină potenţiale litigii costisitoare.

Anul trecut, un consorţiu din care au făcut parte Apple, Microsoft şi Research In Motion a preluat peste 6.000 de patente de la grupul Nortel Networks, aflat în faliment, pentru 4,5 miliarde de dolari. Google a pierdut acea licitaţie, la care a participat cu o ofertă de 900 milioane de dolari.

Kodak avea nevoie de cel puţin 500 milioane de dolari în schimbul patentelor scoase la licitaţie, pentru a obţine o linie de finanţare de 830 milioane de dolari în cadrul planului de ieşire din faliment până la jumătatea anului viitor.

Pentru a obţine finanţarea, Kodak trebuie să atragă investitori dispuşi să preia două divizii ale grupului şi să găsească o soluţie în privinţa datoriilor către foştii angajaţi din Marea Britanie.

Kodak, pionierul fotografiei moderne, a dat faliment în acest an după 132 de ani de activitate, cu datorii de 6,75 miliarde de dolari şi active de 5,1 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua și scumpirea la pompă: Motorina s-a scumpit din nou azi, mai sunt câțiva bani până la pragul de 10 lei litrul
Ziua și scumpirea la pompă: Motorina s-a scumpit din nou azi, mai sunt câțiva bani până la pragul de 10 lei litrul
Prețul motorinei a crescut și azi în stațiile de distribuție ale marilor lanțuri de alimentare cu carburanți, creșterea fiind ceva mai mică decât cle din zilele trecute, și mai sunt......
Tradeville, cel mai mare broker de retail dn România, reduce comisioanele de tranzacționare
Tradeville, cel mai mare broker de retail dn România, reduce comisioanele de tranzacționare
“Începând cu 1 august 2026, reducem cu 10% comisioanele procentuale de tranzacționare, pe toate piețele disponibile ...
Nu se vor cere explicații lui Infantino în legătură cu decizia FIFA privind cartonaşul roşu la Cupa Mondială
Nu se vor cere explicații lui Infantino în legătură cu decizia FIFA privind cartonaşul roşu la Cupa Mondială
explicaţii forului olimpic cu privire la modul în care preşedintele SUA, Donald Trump, a contribuit la anularea suspendării ...
Fabrică nouă în România a unui gigant chinez. SANY, deja prezentă la noi în țară, vrea să producă macarale uriașe la Brașov și a început discuțiile
Fabrică nouă în România a unui gigant chinez. SANY, deja prezentă la noi în țară, vrea să producă macarale uriașe ...
O companie din China care produce utilaje grele pentru construcţii are în plan să intre pe piaţa europeană, iar în ...