UNSAR: Avem îndoieli că înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere va reduce cheltuielile şi birocraţia

Asigurătorii ar fi trebuit consultanţi în privinţa deciziei de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi au îndoieli că obiectivul de reducere a cheltuielilor şi birocraţiei va fi atins, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Economica.net - mie, 19 dec. 2012, 16:31
UNSAR: Avem îndoieli că înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere va reduce cheltuielile şi birocraţia

„Nu putem să nu avem îndoieli cu privire la reducerea birocraţiei şi la eficienţa actului decizional al unei instituţii care va avea un Consiliu format din nu mai puţin de 15 membri. Deşi este lăudabil obiectivul de reducere a cheltuielilor, ne întrebăm cum va fi acesta atins, în condiţiile în care ASF preia numărul de posturi şi personalul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), cu menţinerea tuturor drepturilor avute la data preluării, inclusiv cele salariale”, se arată într-un comunicat.

Guvernul a avizat, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, viitoarea instituţie urmând să preia, până cel târziu în luna martie 2013, atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP.

În proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede constituirea noii autorităţi, Guvernul motivează caracterul de urgenţă al actului normativ invocând disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.

„O decizie de unificare a supravegherii pieţei de asigurări, de capital şi respectiv a fondurilor de pensii private – pe lângă faptul că este necesar să facă obiectul unei ample dezbateri cu asociaţiile profesionale a societăţilor care sunt subiecte ale supravegherii – trebuie să aibă la bază, înainte de orice, o justificare prudenţială şi economică credibilă, cu punerea în balanţă a avantajelor şi dezvantajelor aferente”, a declarat directorul general al UNSAR, Florentina Almajanu.

Potrivit UNSAR, societăţile de asigurări contribuie la finanţarea CSA şi, în acest context, consultarea în luarea unei decizii cu caracter strategic „este un element necesar”.

Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) este o organizaţie neguvernamentală şi profesională care reprezintă interesele a 22 de membri.

Companiile membre UNSAR realizează circa 95% din veniturile pieţei de asigurări din România.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...