Cursul a fluctuat foarte uşor peste 4,47 lei/euro în prima oră pe interbancar

Cursul de schimb a fluctuat foarte uşor peste 4,47 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de joi, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor.
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 08:47
Cursul a fluctuat foarte uşor peste 4,47 lei/euro în prima oră pe interbancar

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,4715 lei, foarte aproape de cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4705 – 4,4740 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au fluctuat nesemnificativ, astfel că cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4715 lei/euro, iar maximul de 4,4720 lei/euro.

La ora 10:10, euro era cotat la 4,4715 – 4,4740 lei, foarte aproape de închiderea de miercuri.

„Volumele de tranzacţionare sunt foarte reduse faţă de şedinţele precedente, însă am putea spune că sunt normale pentru această perioadă în apropierea Sărbătorilor de iarnă”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 1,06 bani, la 4,4778 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4672 lei/euro, nivelul minim pentru ultimele trei luni şi două săptămâni.

Totodată, leul a continuat să se aprecieze în raport cu dolarul, cursul de referinţă coborând cu 1,06 bani, de la 3,3880 lei/dolar la 3,3731 lei/dolar luni. Astfel, paritatea oficială a ajuns la cel mai redus nivel din 4 mai, dată când dolarul a fost cotat la 3,3525 lei.

Rata de referinţă pentru francul elveţian a urcat de la 3,6985 lei/franc la 3,7033 lei/franc. În sesiunea de marţi, cursul s-a plasat la minimul începând cu 17 septembrie, când francul a fost la 3,6984 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate joi dimineaţă de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut la 2,5% – 3,5% pe an, după ce miercuri au fost de 3,81% – 4,31% pe an. Scăderea este explicată de dealeri prin faptul că vineri este ultima zi a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR, iar majoritatea acestora au îndeplinit deja cerinţele.

Te-ar mai putea interesa și
BVB a închis cu scăderi de peste 3% ședința de tranzacționare de marți
BVB a închis cu scăderi de peste 3% ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de marţi în scădere, majoritatea indicilor înregistrând pierderi de peste 3%, în linie cu evoluţiile negative de pe......
Comisia Europeană se implică în evacuarea cetățenilor din statele UE blocați în Orientul Mijlociu de începerea războiului. Italia, Slovacia și Austria au cerut până acum sprijin
Comisia Europeană se implică în evacuarea cetățenilor din statele UE blocați în Orientul Mijlociu de începerea războiului. ...
Comisia Europeană a început să ajute mai multe state membre la evacuarea unora dintre cetăţenii proprii, blocaţi în ...
Trump anunță că SUA vor întrerupe relațiile comerciale cu Spania, după ce Madridul a refuzat să permită folosirea bazelor sale pentru atacuri împotriva Iranului
Trump anunță că SUA vor întrerupe relațiile comerciale cu Spania, după ce Madridul a refuzat să permită folosirea ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că "va întrerupe toate relaţiile comerciale cu Spania" din cauza ...
Fitch menține ratingurile Transgaz și Electrica
Fitch menține ratingurile Transgaz și Electrica
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori ...