Biroul Permanent al Senatului a discutat cererea de revocare a lui Geoană

Biroul Permanent al Senatului s-a întrunit miercuri pentru a discuta cererea PSD de revocare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 09:52

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat că suspendă şedinţa de plen de miercuri şi că va avea loc, la ora 12.00, o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent al Senatului.

Pe tot parcursul discuţiilor ce au avut loc după pauza de consultări, şeful Senatului a încercat să blocheze convocarea Biroului, motivînd fie că el este cel care decide ora şi ziua desfăşurării şedinţei BP, fie că nu există un consens al liderilor de grup pe ora convocării.

De la microfon însă, grupurile parlamentare, inclusiv PDL şi UDMR, au cerut suspendarea lucrărilor în plen şi convocarea Biroului.

Geoană a încercat să obţină o pauză de consultări cu liderii grupurilor parlamentare, dar n-a reuşit.

Şeful Senatului s-a văzut nevoit să suspende şedinţa de plen şi a anunţat că o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...