Mario Monti se pregăteşte să susţină o coaliţie de centru

Şeful Guvernului italian Mario Monti va susţine o coaliţie de centru, fără să ocupe primul loc pe listă, scriu mai multe ziare, un lucru care nu l-ar împiedica să fie desemnat premier după scrutinul din februarie, relatează AFP.
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 11:01
Mario Monti se pregăteşte să susţină o coaliţie de centru

Monti pregăteşte un program de campanie electorală care ar include „reforme capabile să marcheze perioada” şi „măsuri de liberalizare mult mai profundă decât cele aplicate până în prezent”, scrie ziarul Corriere della Sera, cunoscut ca apropiat de fostul comisar european.

Potrivit Corriere, Monti va susţine un discurs televizat în care îşi va exprima susţinerea, descrisă de presa italiană cu termenul de „endorsement”, faţă de o multitudine de grupări de centru – foştii democraţi-creştini din cadrul UDC, catolicii federalizaţi de ministrul Andrea Riccardi, laicii şi liberalii reuniţi de patronul Ferrari Luca di Montezemolo – care gravitează deja în jurul lui Il „Professore”.

În urma unei întâlniri la Palatul Chigi (sediul Guvernului), miercuri, între Monti şi ansamblul mişcărilor cunoscute ca „moderate”, ministrul Cooperării Riccardi a declarat că Monti îşi va anunţa intenţiile sâmbătă sau duminică, după adoptarea definitivă, programată teoretic pentru vineri, a bugetului pentru 2013.

Monti este deja senator pe viaţă – neales, ci numit cu puţin înainte de desemnarea sa în funcţia de premier de către preşedintele Giorgio Napolitano -, iar plasarea pe primul loc al unei liste l-ar obliga să demisioneze din acest post şi să candideze pentru un mandat în Camera Deputaţilor.

Acest lucru nu l-ar împiedica pe Monti să îşi păstreze toate şansele de a redeveni premier dacă, spre exemplu, coaliţia de centru reuşeşte să obţină o victorie în alegerile legislative prevăzute la 24 februarie.

Pentru moment, Partidul Democrat al lui Luigi Bersani, un fost comunist care se bucură de o imagine de reformator, este favoritul scrutinului, cu 30-35% din intenţiile de vot. El a promis să menţină direcţia austerităţii impuse de către Monti, dar stimulând mai mult „crearea de locuri de muncă şi echitatea”

Silvio Berlusconi este de asemenea candidat, pentru moment, în alegerile legislative, dar el afirmă că s-ar retrage în cazul în care Monti ar accepta să conducă „o grupare a moderaţilor”, din care să facă parte inclusiv partidul său, PdL.

Biserica Catolică, mediile economice şi lideri europeni exercită unele presiuni asupra lui Monti pentru ca acesta să abandoneze poziţia de tehnocrat şi să se lanseze în politică, cu scopul de a-şi apăra bilanţul şi de a contracara o campanie cu accente populiste (împotriva impozitelor, euro şi Germaniei) lansată de către Berlusconi.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...