Petru Filip, propus de PDL şef interimar la Senat. Blaga, în topul candidaţilor

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat că vicepreşedintele Senatului Petru Filip este propunerea grupului pentru preluarea funcţiei de preşedinte interimar al acestui for legislativ. Luni va fi ales şeful Senatului.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 10:19

Întrebat pe cine va propune PDL pentru a prelua funcţia de preşedinte interimar al Senatului, Cristian Rădulescu a răspuns scurt: „Petru Filip”.

Chestionat cu privire la persoana pe care grupul PDL din Senat o va nominaliza pentru funcţia de preşedinte al Senatului, când vor fi organizate alegeri, Rădulescu a fost evaziv: „Aia este altceva”.

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, înaintea Biroului Permanent extraordinar în care opoziţia doreşte supunerea la vot a revocării lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, că democrat-liberalii vor vota pentru revocare.

Blaga a precizat că senatorii PDL vor vota, atât în Biroul Permanent, cât şi în plen, pentru revocarea lui Mircea Geoană din funcţie, aşa cum au stabilit încă de la prima solicitare de înlocuire a acestuia, făcută acum două săptămâni de PSD.

Blaga nu a menţionat niciun posibil nume de candidat al grupului PDL pentru funcţia de preşedinte al Senatului, afirmând că o decizie în acest sens se va lua după discuţia din Biroul Permanent.

În schimb, deputatul PDL Raluca Turcan a precizat că în topul listei de candidaţi pentru preşedinţia Senatului din partea PDL ar trebui să fie Vasile Blaga.

Raluca Turcan a arătat că, în opinia sa, e aproape cert că PSD va pierde preşedinţia Senatului, ţinând cont de majoritatea parlamentară din acest for legislativ.

„E nevoie de un om care să poată să strângă rândurile unei majorităţi la Senat tocmai pentru a mişca înainte relansarea economică şi reforma statului în parteneriat cu preşedintele Traian Băsescu”, a declarat Turcan pentru Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...