Ponta: Am discutat ieri cu Băsescu. Azi îl ţin la curent cu mersul procedurilor în Parlament

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că a discutat joi cu preşedintele Traian Băsescu, care s-a interesat de mersul procedurilor parlamentare privind audierea miniştrilor propuşi şi votul de învestitură, arătând că i-a transmis şefului statului că procedurile vor fi finalizate vineri.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 10:36
Ponta: Am discutat ieri cu Băsescu. Azi îl ţin la curent cu mersul procedurilor în Parlament

Ponta a spus că îl va ţine la curent pe preşedintele Traian Băsescu şi în cursul zilei de vineri referitor la desfăşurarea procedurilor parlamentare pentru a putea anticipa o oră privind depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, în faţa şefului statului.

„Cu domnul preşedinte Băsescu am discutat ieri (joi – n.r.). I-am spus că azi terminăm procedurile. M-a întrebat, normal, «Dom’le, cam când credeţi (că se termină – n.r.)?», că e vorba aici de semnarea decretelor şi de procedură. I-am spus că probabil seara, dar îl voi înştiinţa pe măsură ce procedurile avansează, să putem să anticipăm o oră. Eu cred că undeva târziu – va fi şapte, opt, ceva de genul acesta”, a spus Ponta.

De asemenea, premierul Victor Ponta a precizat că prima şedinţă a noului cabinet, anunţată pentru sâmbătă, urmează să aibă loc de la ora 10.00.

„Mâine dimineaţă, de la ora 10.00, e şedinţă de guvern. Ca de fiecare dată până acum în cei 23 de ani, pe ordinea de zi e ordonanţa de restructurare a guvernului. Fiecare guvern, când vine, îşi reaşează portofoliile. Sunt alte portofolii, până la urmă sunt alte organizări”, a spus Victor Ponta.

El a ţinut să sublieze că „nu este nimic special” în acest lucru.

„Special este doar modul în care am gândit acest guvern şi faptul că acest guvern este, în acest moment, sută la sută, expresia modului în care, ţinând cont de structura politică, de discuţiile pe care le-am avut cu toată lumea, este sută la sută expresia modului în care eu am gândit să funcţioneze o structură centrală eficientă şi mult mai clară ca şi responsabilităţi”, a subliniat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...