Alpha Bank a înregistrat în România la 9 luni pierderi înainte de taxe de 15,7 milioane euro

Alpha Bank a înregistrat în primele nouă luni în România pierderi înainte de taxe de 15,7 milioane de euro, după un profit de 7 milioane euro în urmă cu un an, potrivit datelor publicate vineri de grupul financiar elen.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 20:48
Alpha Bank a înregistrat în România la 9 luni pierderi înainte de taxe de 15,7 milioane euro

Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 62,9 milioane de euro.

Soldul creditelor a scăzut în primele nouă luni cu 7,5%, la 3,15 miliarde de euro, iar cel al depozitelor cu 13,4%, la 1,1 miliarde de euro.

Pe segmentul ipotecar, soldul creditelor a urcat cu 2,8%, la 887 milioane de euro. În cazul creditelor de consum a avut loc o scădere de 13,6%, la 211 milioane euro, în timp ce soldul creditelor corporatiste a înregistrat un declin de 10,7%, la 2 miliarde de euro.

Cota deţinută de Alpha Bank în România pe piaţa creditelor este de 6,3%, iar rata creditelor neperformante de 13,1%, în urcare de la 12,5% la sfârşitul primului trimestru.

La sfârşitul lunii septembrie, banca deţinea în România 150 de sucursale şi 2.132 de angajaţi, faţă de 165 de sucursale şi 2.292 de angajaţi la sfârşitul primului trimestru.

Alpha Bank deţine în România instituţia de credit cu acelaşi nume, Alpha Leasing, Alpha Finance, Alpha Insurance Brokers şi Alpha Advisory.

Grupul Alpha Bank a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 711,8 milioane de euro. Rata de adecvare a capitalului a ajuns la 9,9%, după ce banca a primit 2,9 miliarde de euro de la Fondul Elen de Stabilitate Financiară. Alpha Bank urmează să mai primească de la această instituţie 1,6 miliarde de euro, iar raportul Tier 1 va atinge 12,8%.

Te-ar mai putea interesa și
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor locale aflate în circulaţie este de aproximativ două......
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că ...