Egipt: Proiectul Constituţiei a fost aprobat cu 63,8 la sută din voturi

Proiectul Constituţiei egiptene, susţinut de islamiştii aflaţi la putere, a fost aprobat cu 63,8 la sută din voturi, în cadrul referendumului organizat în plină criză politică, anunţă Comisia electorală, citată de AFP.
Economica.net - mie, 26 dec. 2012, 08:50
Egipt: Proiectul Constituţiei a fost aprobat cu 63,8 la sută din voturi

Rata de participare a fost 32,9%, a declarat Samir Abul Maati, preşedintele Comisiei electorale.

Mai multe organizaţii neguvernamentale au denunţat nereguli în scrutinul derulat pe 15 şi 22 decembrie, iar opoziţia a acuzat mişcarea Fraţii Musulmani de fraude.

Statele Unite i-au cerut preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, să pună capăt „diviziunilor” şi să găsească o mai mare susţinere politică după adoptarea controversatului proiect al Constituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...