Un terminal petrolier din estul Libiei, închis de manifestanţi

Manifestanţi care cereau locuri de muncă au provocat închiderea timp de mai multe zile a unui important terminal petrolier, în estul Libiei, a anunţat miercuri adjunctul ministrului pentru Petrol Omar Shakmak, relatează AFP.
Economica.net - J, 27 dec. 2012, 13:11
Un terminal petrolier din estul Libiei, închis de manifestanţi

„Conducerea terminalului şi portului petrolier Zoueitina a hotărât să operească operaţiunile, sâmbătă, pentru a evita orice risc”, a declarat Shakmak pentru AFP.

Decizia a fost adoptată după ce manifestanţi, care cereau locuri de muncă şi asigurări de sănătate, au pătruns în terminal şi au exercitat presiuni asupra directorului să oprească operaţiunile.

Manifestaţiile au continuat miercuri, aproximativ 120 de persoane participând la proteste, a adăugat el, condamnând utilizarea „operaţiunilor şi terminalelor petroliere pentru exercitarea unor presiuni asupra Guvernului”.

„Nu avem pierderi”, a declarat Shakmak, precizând că Zoueitina pompează aproximativ 60.000 de barili pe zi.

Potrivit unor experţi, aproximativ 20% din exporturile petroliere ale Libiei pleacă din acest port, situat la aproximativ 145 de kilometri sud de Benghazi, oraşul de unde a pornit revolta din 2011 care a condus la îndepărtarea de la putere şi moartea lui Muammar Kadhafi.

În pofida instabilităţii care persistă în Libia, producţia a revenit la nivelul dinainte de conflict, şi anume de 1,6 milioane de barili pe zi.

Însă instalaţiile au devenit ţinta unor mişcări de protest, în urma alegerilor din iulie şi preluării puterii de către noi autorităţi alese. În absenţa unei forţe de poliţie sau unei armate, noile autorităţi înregistrează o întârziere în preluarea controlului asupra unor grupări armate formate în cursul conflictului, anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...