Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile europene au crescut uşor joi, întrucât investitorii s-au concentrat asupra negocierilor politice din SUA privind deficitul bugetar, dar avansul a fost limitat de informaţiile sub aşteptări privind încrederea consumatorilor americani, potrivit MarketWatch.
Economica.net - J, 27 dec. 2012, 17:59
Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,1% după două zile în care tranzacţiile au fost oprite din cauza sărbătorilor de Crăciun.

„Există câteva elemente care determina cât de mult va mai încerca să crească piaţa până la sfârşitul anului, iar acestea sunt discuţiile privind măsurile de austeritate din SUA, riscul unor noi retrogradări ale statelor din Europa şi aşteptările pentru o îmbunătăţire a creşterii economice în Marea Britanie şi zona euro”, a declarat Atif Latif, director de trading la Guardian Stockbrokers.

Cotaţiile companiilor miniere au înregistrat creşteri, după avansul sectorului în şedinţele bursiere pe pieţele din Asia. Rio Tinto a crescut cu 1,2%, iar BHP Billiton cu 1,1%.

Pe marile burse din Europa, indicele FTSE 100 (Londra) a stagnat, DAX (Frankfurt) a avansat cu 0,26%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,59%.

Pieţele de capital au fost susţinute şi de aşteptările investitorilor ca Japonia să adopte noi măsuri de stimulare a economiei.

În SUA, bursele aşteaptă semne de progres în negocierile dintre politicienii americani privind bugetul. Partidele dion Congres şi preşedinţia SUA trebuie să ajungă la un consens asupra unei alternative la măsurile de austeritate, reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe, care se vor activa automat la începutul anului următor.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, transmite......
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...