Trei noi centrale eoliene în Dobrogea. Investiţie de 340 mil. euro

Enel Green Power (EGP) a conectat la reţea trei noi centrale eoliene, cu o capacitate instalată totală de 206 MW, - Elcomex EOL, Târguşor şi Gebelesis - localizate în Dobrogea, investiţia pentru construcţia acestor proiecte ridicându-se la aproximativ 340 milioane euro.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 11:23
Trei noi centrale eoliene în Dobrogea. Investiţie de 340 mil. euro

Centrala eoliană Elcomex EOL are 52 de turbine cu o capacitate instalată de 2,3 MW fiecare, ajungând astfel la o capacitate instalată de 120 MW. Celelalte două unităţi au capacităţi instalate de 60 MW, respectiv 27 MW, se arată într-un comunicat EGP.

După ce vor deveni operaţionale, centralele vor putea genera anual circa 560 milioane KWh de energie electrică, precizează compania.

Centralele eoliene operate în România de Enel Green Power au o putere instalată totală de aproape 500 MW.

Potrivit datelor operatorului sistemului energetic naţional Transelectrica, în prezent în România sunt instalate centrale eoliene cu o capacitate de aproape 2.000 MW, mai mare decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă.

Enel Green Power este parte a grupului italian de utilităţi Enel, specializată în dezvoltarea energiei regenerabile la nivel internaţional.

Compania are o capacitate instalată de peste 7.700 MW, care provine dintr-un mix de surse precum energia eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală şi biomasă. În prezent, EGP deţine aproximativ 700 de centrale operaţionale în 16 ţări din Europa şi America.

Grupul italian de utilităţi este prezent pe piaţa locală de distribuţie a energiei din 2005 şi operează în regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...