Rudele victimelor unui raid din Afganistan cer Germaniei trei milioane de euro

Rudele victimelor unui raid aerian mortal al NATO, în Afganistan, în 2009, ordonat de comandamentul german în această ţară, au trimis o plângere pentru a fi îndemnizaţi, a anunţat vineri tribunalul de la Bonn, relatează AFP.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 18:28
Rudele victimelor unui raid din Afganistan cer Germaniei trei milioane de euro

Şase plângeri au fost depuse, cerând guvernului german îndemnizaţii în valoare de 3,3 milioane de euro în total, a precizat Karim Popal, avocatul din Bremen care reprezintă familiile victimelor.

Atacul NATO de la Kunduz, într-o regiune unde Bundeswehr este detaşată începând cu 2003, s-a soldat cu moartea a peste 90 de persoane.

„Din cauza acestei crime barbare, numeroşi orfani şi văduve l-au pierdut pe acela care îi hrănea şi multe mame şi-au pierdut copiii”, a scris el într-un comunicat.

Potrivit agenţiei de presă gemane DPA, aproximativ 80 de persoane sunt reprezentate de plângerile depuse.

Întrebat în legătură cu plângerile în timpul unei conferinţe regulate de presă de vineri, purtătorul de cuvânt al ministrului german al Apărării a refuzat să se pronunţe, necunoscând conţinutul plângerii. El a indicat faptul că guvernul german a oferite deja 5.000 de dolari pentru 90 de familii.

O primă serie de plângeri a fost depusă de acelaşi avocat la sfârşitul lui 2011 împotriva guvernului german, pentru a cere aproximativ 25.000 de euro pentru fiecare persoană decedată sau rănită grav.

În prezent, Germania are aproximativ 4.800 de soldaţi în Afganisatn, al treilea cel mai mare contingent al misiunii de luptă a NATO în Afganistan (Isaf), aliată forţelor de securitate afgane.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...