Oprescu,despre o posibilă candidatură la Preşedinţie:Să duc la bun sfârşit planurile pentru Capitală

Primarul Sorin Oprescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări privind o posibilă candidatură la Preşedinţie, că vrea să fie sănătos pentru a duce la bun sfârşit planurile pe care le are pentru Capitală, iar când va fi bătrân şi se va plimba cu nepoţii, să le poată arăta ce a făcut.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 21:42
Oprescu,despre o posibilă candidatură la Preşedinţie:Să duc la bun sfârşit planurile pentru Capitală

Întrebat dacă intenţionează să candideze la Preşedinţie, Oprescu a spus că mai întâi vrea să-şi ducă la bun sfârşit planurile pentru Bucureşti.

„Hai să fac asta întâi (funcţia de primar general – n.r.), să fiu sănătos şi apoi, când o să fiu bătrân, să mă plimb cu nepoţii prin Bucureşti şi să le pot spune că am făcut şi eu parte din lucrurile realizate”, a adăugat Sorin Oprescu.

Edilul Capitalei declara, în urmă cu două săptămâni, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că se simte în stare să candideze la orice, dar, în acest moment, nu se gândeşte decât cum să uşureze viaţa oamenilor şi să facă ce şi-a propus la Primărie.

„Mie întotdeauna mi s-a spus până în 45-48 de ani: băi, Oprescule, tu eşti o tânără speranţă. Atât m-am plictisit de chestiunea asta încât, dacă am fost o speranţă la tinereţe, sunt o certitudine la bătrâneţe”, a spus Oprescu.

Întrebat dacă liderul PNL Crin Antonescu, candidatul USL la Preşedinţie, l-a întrebat dacă intenţionează să candideze şi el la această funcţie, Sorin Oprescu a răspuns: „Nu m-a întrebat niciodată. Dacă m-ar fi întrebat, ar fi avut şi răspunsul şi se liniştea”.

Oprescu a mai spus atunci că, sufleteşte, nu a plecat niciodată din PSD, pentru o serie de oameni pe care îi respectă şi îi iubeşte şi că va rămâne un om de stânga.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...