Producătorii de petrol din OPEC au încasat în acest an venituri record, de peste 1.000 mld. dolari

Producătorii de petrol din cadrul OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, vor contabiliza în acest an un venit net record de peste 1.000 miliarde de dolari din vânzarea de ţiţei, după ce preţul mediu anual al sortimentului Brent a atins niveluri record în pofida situaţiei economice dificile.
Economica.net - lun, 31 dec. 2012, 15:03
Producătorii de petrol din OPEC au încasat în acest an venituri record, de peste 1.000 mld. dolari

Veniturile uriașe vor asigura capital proaspăt pentru cele mai mari fonduri naționale de investiții din lume. Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Kuweitul, cele mai influente state membre ale OPEC (Organizația Țărilor Producătoare de Petrol), controlează trei dintre cele mai mari 10 fonduri naționale de investiții, potrivit Financial Times, preluat de CNN.

Prețul mediu al petrolului Brent a urcat în acest an la 111,5 dolari pe baril, de la 110,9 dolari pe baril în 2011, când a fost stabilit recordul anterior. Referința a închis la cel puțin 100 dolari pe baril în aproape toate ședințele de tranzacționare din acest an, cu excepția câtorva zile în timpul verii.

În luna ianuarie, ministrul saudit al petrolului, Ali Naimi, a declarat că Arabia Saudită, cel mai mare producător de țiței din lume, vrea să mențină prețurile peste 100 de dolari pe parcursul întregului an.

Prețurile record și creșterea producției OPEC la începutul anului a asigurat venituri istorice pentru producătorii din cadrul organizației, de 1.052 miliarde dolari în termeni nominali, în urcare cu 2,5% față de 2011, potrivit Energy Information Administration, agenția de statistică din cadrul Departamentului american pentru Energie. Acum 10 ani, veniturile anuale ale OPEC nu depășeau 200 miliarde de dolari.

Veniturile uriașe au fost însă distribuite inegal în interiorul cartelului. Iranului i-a revenit o parte mult mai redusă din câştig din cauza sancțiunilor economice impuse de Statele Unite și aliații din Europa de Vest, în urma cărora producția de petrol a țării a scăzut la minimul ultimilor 32 de ani. În primele 11 luni, Iranul a încasat 6,5% din veniturile totale nete ale OPEC, față de 9-10% în deceniul trecut.

Criza din Iran a ajutat Arabia Saudită, Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite să vândă mai mult petrol. Libia a reușit de asemenea să revină la normal în privința exporturilor de petrol, după războiul civil de anul trecut.

Fondul Monetar Internațional estimează că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au nevoie ca prețul petrolului să se mențină peste pragul de 80 dolari pe baril pentru a-și putea finanța bugetele. Acum 10 ani, aceste state își puteau asigura cheltuielile cu prețuri de numai 25 dolari pe baril.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elvețiene în SUA au scăzut la jumătate în aprilie 2026, față de aceeași lună a anului trecut
Exporturile de ceasuri elveţiene au scăzut în luna aprilie 2026 faţă de luna aprilie 2025, când companiile se grăbeau să îşi facă stocuri în SUA înainte de intrarea în vigoare a......
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Secretarul de stat american Marco Rubio a negat marţi că politica Statelor Unite faţă de Taiwan s-ar fi schimbat în ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 266 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, în timp ce rulajul ...
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, se aplică și în România Regulamentul UE nr 114/2023, primul act legislativ din lume care reglementează ...