Stiglitz: Europa, principalul risc pentru economia mondială în 2013

Europa reprezintă principalul risc pentru economia mondială în 2013, a apreciat laureatul Premiului Nobel pentru Economie americanul Joseph Stiglitz, într-un articol publicat în cotidianul Handelsblatt.
Economica.net - mie, 02 ian. 2013, 10:21
Stiglitz: Europa, principalul risc pentru economia mondială în 2013

„Riscul real pentru economia mondială se află în Europa”, a apreciat Stiglitz, referindu-se mai ales la dificultăţile economice din Spania şi din Grecia. Aceste ţări ‘se află într-o criză din care nu se întrevăd semne că ar putea să iasă”, a explicat el.

În ceea ce priveşte ieşirea din agitaţia prezentă în zona euro de mai multe luni, economistul american a respins principiul pactului bugetar, ce „nu este o soluţie”, şi a opinat că achiziţionarea de obligaţiuni de stat de către Banca Centrală Europeană (BCE) nu poate fi decât un „medicament temporar”.

„Dacă BCE va face din continuarea politicilor de austeritate o condiţie pentru finanţările sale, aceasta va avea drept singură consecinţă agravarea stării bolii”, a subliniat Stiglitz. Până acum, responsabilii politici europeni nu au reuşit să se pună de acord asupra implementării unui adevărat pact de creştere pentru ţările aflate la periferia zonei euro, a continuat el. În fine, profesorul de la Columbia University nu a exclus noi turbulenţe în zona euro în anul ce tocmai a început.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...