Boeing a furnizat un număr record de avioane în 2012

Constructorul aeronautic american Boeing a anunţat vânzarea unui număr record de avioane comerciale, 601 în 2012, anul intensificării producţiei sale şi în care a înregistrat cel de-al doilea său record consecutiv în materie de comenzi de la înfiinţare.
Economica.net - J, 03 ian. 2013, 20:34
Boeing a furnizat un număr record de avioane în 2012

Livrările Boeing au crescut în 2012 cu 26% faţă de 2011, când constructorul a vândut 477 de aparate, pentru prima dată de la recordul stabilit în 1999, se afirmă într-un comunicat al concernului aerian american.

În total, Boeing a obţinut anul trecut 1.203 comenzi ferme şi a încheiat 2012 cu 4.573 comenzi primite de companie de la înfiinţare.

În 2012 s-a înregistrat o intensificare netă a producţiei constructorului aerian american, ceea ce reprezintă o „performanţă remarcabilă”, a declarat într-un comunicat directorul general al Boeing Commercial Airplanes, Ray Conner.

Performanţa în 2012 a fost susţinută de avionul monoculoar 737, aparatul cel mai bine vândut la nivel mondial şi care a înregistrat cea de-a 10.000-a sa cerere. Anul trecut, Boeing a vândut 415 exemplare din cele 1.124 de comenzi ferme pe care le-a primit pentru respectivul tip de avion, 914 fiind pentru cea mai recentă şi ieftină versiune, 737 MAX

 

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...