Ponta: Băsescu m-a asigurat că va semna abilitarea la ordonanţe

Premierul Ponta a cerut ca pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului să fie introdusă ordonanţa care stabileşte că primarii sunt cei care decid indexarea taxelor locale, dar a precizat că actul va fi publicat după ce preşedintele Băsescu va semna Legea care abilitează Executivul să emită ordonanţe.
Economica.net - vin, 04 ian. 2013, 13:41
Ponta: Băsescu m-a asigurat că va semna abilitarea la ordonanţe

Premierul a arătat, în şedinţa de vineri a Guvernului, că este necesar ca această lege să fie publicată în Monitorul Oficial înaintea ordonanţei privind impozitele şi taxele locale şi a spus miniştrilor că a discutat pe această temă cu şeful statului, care l-a asigurat că va semna chiar vineri legea în cauză.

Ponta i-a cerut astfel secretarului general al Guvernului să includă ordonanţa pe agenda suplimentară a şedinţei, dar ca ordonanţa să fie publicată în Monitor după ce în prealabil va fi publicată Legea de abilitare a Guvernului pentru emiterea ordonanţelor simple în vacanţa parlamentară.

„Pe lista suplimentară, domnule secretar general, dacă ajunge Legea de la preşedinte, să o publicaţi în Monitorul Oficial, Legea de abilitare…”, a spus Ponta.

„Avem această promisiune”, a precizat şeful SGG.

„Da, am vorbit şi eu cu preşedintele şi ne-o trimite astăzi (vineri-n.r.) şi atunci putem să punem pe ordinea de zi ordonanţa privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cea cu creşterea cu 16%, şi publicaţi ordonanţa după ce se publică legea. În regulă ? Bine, puneţi-o pe ordinea suplimentară”, i-a spus Ponta şefului SGG.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost adoptat în 21 decembrie de Camera Deputaţilor, forul decizional în cazul acestui text legislativ.

La jumătatea lunii decembrie, Guvernul a decis prin hotărâre că nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte în 2013 cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, potrivit legii, precizând că, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.

Ulterior, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul va modifica din nou Codul Fiscal prin introducerea unui singur articol care stabileşte că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor şi taxelor locale în raport de evoluţia inflaţiei din ultimii trei ani.

Informaţia a fost confirmată de Guvern, care a precizat că ordonanţa va fi aprobată în prima şedinţă din 2013.

La rândul său, premierul Victor Ponta declara că Guvernul nu face decât să comunice autorităţilor locale rata cumulată a inflaţiei dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.

Ponta a mai afirmat atunci că nu va publica în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind actualizarea taxelor locale cu inflaţia până nu se va înţelege foarte clar că Guvernul nu măreşte aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflaţiei se poate face doar de către autorităţile locale, dacă doresc.

Hotărârea de guvern din decembrie pentru indexarea impozitelor şi taxelor locale a fost însă publicată în Monitorul Oficial în ultima zi a anului trecut şi multe autorităţi locale au decis deja majorarea taxelor invocând tocmai această hotărâre de guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful......
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...