Gigantul chinez Haier va produce televizoare în Europa de Est

Producătorul chinez de electronice şi electrocasnice Haier va produce telezivoare în Europa, într-o fabrică din Republica Cehă, urmând exemplul altor companii asiatice-gigant, Samsung şi LG, scrie presa franceză.
Economica.net - lun, 07 ian. 2013, 11:09
Gigantul chinez Haier va produce televizoare în Europa de Est

Uzina va fi amplasată la “patru zile de mers cu camionul de Franţa sau Germania şi cinci de Italia sau Marea Britanie”.

Motivul pentru care gigantul chinez, ale cărui produse se vând în peste 100 de ţări, a ales să fabrice televizoare în Europa: nevoia de adaptare cât mai rapidă la cerinţele pieţei. Astfel, în condiţiile în care marjele din industrie sunt din ce mai mici, producătorii trebuie să fie foarte flexibili în gestionarea stocurilor şi foarte rapizi în onorarea comenzilor. Or, pentru a ajunge în magazinele din Franţa, spre exemplu, un produs fabricat în China are nevoie de trei luni, faţă de doar o lună, dacă ar fi fabricat în Europa centrală.

Haier urmează exemplul celor de la Samsung şi LG, care au, din 2011, fabrici de asamblare a electrocasnicelor mari în Polonia. De pe linia de asamblare din Cehia vor ieşi televizoare special concepute pentru piaţa europeană. În plus, pe televizoare nu va mai apărea “Made in China”, ci “Made in Europe”.

După ce va demara producţia în Cehia, Haier va scăpa şi de taxa vamală impusă televizoarelor fabricate în afara Uniunii şi vândute în spaţiul comunitar, taxă de 14,1% în acest moment.

Pentru asamblarea televizoarelor, Haier s-a asociat cu producătorul taiwanez de componente Wistron, companie care a produs televizoare pentru mărci prestigioase, ca Sony, Toshiba sau Sharp. 

Te-ar mai putea interesa și
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piaţă globală a metalelor preţioase, după declinul recent al cotaţiilor,......
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ...
Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna ...
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al grupului
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei Rijeka din Croația. Unitatea va putea rafina de acum țițeiuri mai grele
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei ...
Compania croată INA, parte a grupului maghiar MOL, anunță că proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka a atins o ...