O nouă zi liberă. Sărbătoarea Sf.Andrei a fost adoptată tacit de Senat

Propunerea legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită, transmite Agerpes. Proiectul merge la Camera Deputaţilor.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 16:57

Senatorii din Comisia pentru muncă au întocmit un raport de respingere a propunerii de lege, care este iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu.

Acesta a declarat, pentru Agerpes, că propunerea legislativă urmează să fie transmisă în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Plenul Senatului a respins, luni, o solicitare de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru o iniţiativă legislativă care viza declararea zilei de 30 noiembrie, Sf. Andrei, ca sărbătoare naţională.

Anterior votului, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti a cerut respingerea solicitării de prelungire, reamintind că există două proiecte legislative în acest sens, unul al cărui termen de adoptare tacită era miercuri, iniţiat de Emilian Frâncu (PNL), Liviu Titus Paşca (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL), iar celălalt de parlamentari PDL.

La sfârşitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicita ca ziua de 30 de noiembrie să fie declarată printr-o iniţiativă legislativă sărbătoare legală nelucrătoare.

Pe 18 octombrie, Comisia pentru muncă a Senatului a respins proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Emilian Frâncu care prevedea modificarea Codului muncii, astfel încât ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare națională și zi nelucrătoare.

Pe 31 octombrie, președintele Traian Băsescu i-a spus Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, că a luat notă de propunere. „Prea Fericirea Voastră Daniel, vreau să spun că am luat notă de ce avem de făcut pentru 30 noiembrie. Să sperăm că anul viitor va fi o realitate – până la urmă ne-a creștinat Apostolul Andrei și merită din plin să avem o zi de sărbătoare”, a declarat Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Patronii Borsec s-au făcut producători de energie electrică. Au luat licența și pot și vinde energie
Patronii Borsec s-au făcut producători de energie electrică. Au luat licența și pot și vinde energie
Romaqua Group a primit licența pentru o centrală fotovoltaică din județul Alba, amplasată în proximitatea unei fabrici de bere a grupului. Parcul fotovoltaic a fost gândit să asigure o parte......
Chisăliță, AEI, despre navele care aduc motorină din Rusia: Oricare poate deveni o țintă. Indiferența e complicitate
Chisăliță, AEI, despre navele care aduc motorină din Rusia: Oricare poate deveni o țintă. Indiferența e complicitate
România nu îşi poate permite să ignore riscurile ridicate de atacurile cu drone marine ale Ucrainei asupra navelor şi ...
De ce frânează brusc trenurile noi pe liniile modernizate. Explicațiile CFR Infrastructură
De ce frânează brusc trenurile noi pe liniile modernizate. Explicațiile CFR Infrastructură
Asociația Pro Infrastructură (API) descria luna trecută un fenomen straniu pe calea ferată din România. Și anume: "tot ...
Marile puteri UE, decizie cu impact pentru investițiile a milioane de români, inclusiv în pensii. Ce va însemna Uniunea Piețelor de Capital pentru România
Marile puteri UE, decizie cu impact pentru investițiile a milioane de români, inclusiv în pensii. Ce va însemna Uniunea ...
Cele mai mari șase puteri ale Uniunii Europene au ajuns, după ani de megocieri, la o înțelegerea privind unificarea piețelor ...