Nicolăescu: Bugetul ambulatoriilor de specialitate creşte cu 50%. Descurajăm internările fictive

Bugetul pentru finanţarea ambulatoriilor de specialitate şi a spitalizării de zi vor creşte în 2013 cu 50 la sută, pentru descurajarea internărilor fictive, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Economica.net - mar, 08 ian. 2013, 09:44
Nicolăescu: Bugetul ambulatoriilor de specialitate creşte cu 50%. Descurajăm internările fictive

„Asta înseamnă că reechilibrăm internările în spitale, reechilibrăm serviciile care se efectuează de către spitale, descurajăm internările fictive, dar şi pe cele făcute numai de dragul de a face servicii şi, ca atare, de a mări costurile. Cu astfel de măsuri, costurile pot fi diminuate şi unităţile sanitare s-ar putea încadra în bugetele aprobate. Este o măsură strict managerială de control şi transparenţă”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat ce se va întâmpla cu pacientul care ajunge la uşa spitalului, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că acesta va fi direcţionat spre ambulatoriul de specialitate.

„Pacientul care ajunge la uşa spitalului fără să fie un caz grav, o urgenţă, va fi dirijat către ambulatoriul de specialitate. Medicii de acolo vor vedea ce se întâmplă cu pacientul, dacă este nevoie îl duc la internare de zi sau la UPU, de la caz la caz”, a explicat Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că se va încerca reluarea unui ordin mai vechi, dar nebăgat în seamă, privind adresabilitatea în unităţile de primiri urgenţe.

„Vom încerca şi pentru UPU să reluăm un ordin vechi, pe care l-am parafat din 2006 şi care nu prea mai este respectat, respectiv cum ajunge cetăţeanul la UPU. De regulă, ajunge pe picioarele lui, când vrea el şi cum vrea el, pentru că nu funcţionează medicina de familie, întrucât a fost descurajată, nu funcţionează ambulatoriul de specialitate, întrucât nu a fost finanţat, nu funcţionează centrele de permanentă, nu funcţionează centrele multifuncţionale. Deci sistemul este complet buimăcit, trăieşte în haos”, a precizat Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că sistemul sanitar trebuie readus şi pus pe făgaşul care trebuie.

Te-ar mai putea interesa și
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group (NTG), unul dintre marii actori independenți din Europa în vânzarea angro și distribuția de anvelope, a finalizat achiziția companiei românești Dinamic 92 Distribution....
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Digi Communications informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în urmă finalizării ...
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni înainte de scumpirea locuințelor
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni ...
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei ...
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să preia activele Lukoil. Interes deosebit pentru perimetrul de gaze Trident din Marea Neagră, ce solicitări au investitorii
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să ...
Patru companii mari și foarte mari la nivel global s-au aliat ca să cumpere activele internaționale ale Lukoil, inculsiv ...