Valoarea tranzacţiilor imobiliare realizate în 2012 a depăşit 340 mil.euro, puţin peste cea din 2011

Valoarea tranzacţiilor imobiliare încheiate anul trecut în România s-a ridicat la circa 340 de milioane de euro, nivel peste cel înregistrat în 2011, când au fost tranzacţionate proprietăţi de aproximativ 320 de milioane de euro, potrivit datelor centralizate de MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 09 ian. 2013, 12:27
Valoarea tranzacţiilor imobiliare realizate în 2012 a depăşit 340 mil.euro, puţin peste cea din 2011

Capitala acoperă aproape jumătate din sumă, restul tranzacţiilor vizând active din oraşe precum Timişoara, Sibiu, Braşov şi Piteşti.

Sectorul imobiliar dominant a fost cel al spaţiilor de birouri, unde au fost încheiate tranzacţii cu o valoare de aproape 160 milioane euro (echivalentul a 47% din volumul total), acesta fiind urmat de retail, cu o valoare de 116 milioane euro (34% din volumul total). Şi sectoarele industrial şi hotelier au înregistrat tranzacţii în 2012, dar de dimensiuni mai reduse.

În suma totală au fost incluse şi terenurile tranzacţionate anul trecut având ca destinaţie dezvoltări imobiliare. Valoarea celor mai importante tranzacţii cu terenuri se ridică la peste 40 de milioane de euro.

Cele mai importante tranzacţii din 2012 au fost legate de piaţa de birouri. Proiectele care au făcut obiectul unei achiziţii directe din partea fondurilor de investiţii sunt complexul de birouri City Business Center din Timişoara, achiziţionat de New Europ Property Investors (NEPI), şi clădirea HQ Victoriei din Bucureşti, preluată de fondul elen Zeus Capital Partners.

Alte tranzacţii au vizat cumpărarea clădirii Tower Center International de către oamenii de afaceri Dragoş Bîlteanu şi Ioannis Papalekas, precum şi vânzarea clădirii Litexco Stirbey Center.

Pe piaţa de retail, Auchan a achiziţionat magazinul din Piteşti, aflat în proprietatea NEPI, şi platforma Tractorul din Braşov. În aceeaşi categorie intră şi vânzarea la licitaţie a centrului comercial Liberty Center din Bucureşti.

La capitolul terenuri, NEPI şi omul de afaceri Ovidiu Şandor au cumpărat la Cluj-Napoca fosta fabrică Tricotajul Someşul, unde vor să construiască un complex de birouri.

De asemenea, gigantul suedez Skanska a plătit circa 17 milioane de euro omului de afaceri Gabriel Popoviciu pentru un teren de 15.000 de metri pătraţi, în zona Floreasca-Barbu-Văcărescu.

Lipsa finanţării pentru achiziţiile de proprietăţi imobiliare a dus la scăderea tranzacţiilor în ultimii ani. În perioada de dinaintea crizei financiare, în România erau tranzacţionate proprietăţi de circa un miliard de euro.

Pentru acest an, consultanţii imobiliari speră ca măcar stabilitatea politică să atragă mai mulţi investitori în condiţiile în care accesul la finanţare va fi în continuare limitat.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...