Olanda repetă că nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la Schengen

Ambasada Olandei la Sofia a anunţat miercuri, pe site-ul său, că guvernul olandez nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, reacţionând astfel la informaţiile apărute marţi în presa bulgară privind acest subiect sensibil pentru cele două ţări, informează BTA şi Novinite.com.
Economica.net - mie, 09 ian. 2013, 18:59
Olanda repetă că nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la Schengen

Presa bulgară scria ieri că decizia politică privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen ar putea fi amânată după martie 2013 din cauza opoziţiei unor ţări precum Olanda. Potrivit unor diplomaţi din Bruxelles, de această dată de vină ar fi situaţia politică din România.

‘În contextul apariţiei în presă a diverselor informaţii cu privire la aderarea la Schengen a României şi a Bulgariei, ambasada Olandei la Sofia reiterează faptul că guvernul olandez nu a luat încă nicio decizie. Poziţia olandeză va fi stabilită înainte de următoarea reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), stabilită pentru 7-8 martie, în strânsă cooperare cu alte state membre. Ambasada Olandei va ţine la curent mass-media bulgară în legătură cu acest subiect’, se menţionează în anunţul publicat miercuri pe site-ul ambasadei Olandei la Sofia.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiu Schengen a fost un obiectiv ratat în anii 2011 şi 2012. Pe 4 decembrie anul trecut, ministrul român de externe Titus Corlăţean a declarat că diplomaţia de la Bucureşti îşi menţine obiectivul ca în luna martie (2013 – n.r.) să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în Schengen, în două etape. „În orice caz, noi ne menţinem obiectivul ca în luna martie să fie adoptată o decizie favorabilă pentru admiterea în spaţiul Schengen, în cele două trepte. Prima treaptă în martie şi, ulterior, până la sfârşitul anului, cea de a doua treaptă”, a adăugat el, precizând că din contactele pe care le-a avut cu foarte mulţi colegi europeni ”există o înţelegere foarte clară şi o apreciere a efortului pe care, pe fond, România l-a depus”.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard cu 17 bani pe litru, ca urmare a intrării în vigoare a noii accize reduse.......
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, ...
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...