Traian Băsescu participă vineri la lucrările Summitului PPE, în Cipru

Preşedintele Traian Băsescu participă vineri la lucrările Summitului Partidului Popular European (PPE), care se desfăşoară la Limassol, în Cipru.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 07:15
Traian Băsescu participă vineri la lucrările Summitului PPE, în Cipru

Potrivit unui anunţ al Preşedinţiei, preşedintele va participa vineri, de la ora 13:00, la Limassol, în Republica Cipru, la lucrările Summitului Partidului Popular European (PPE).

În anunţ se precizează că invitaţiile la Summitul PPE s-au făcut pe formatul de participare la Consiliul European, subiectul principal de discuţie fiind negocierile privind cadrul financiar multianual 2014 – 2020 al Uniunii Europene şi coordonarea poziţiilor înainte de reuniunea Consiliului European din 7 – 8 februarie.

Preşedinţia precizează că preşedintele Traian Băsescu nu este însoţit de o delegaţie de presă deoarece organizatorii nu permit accesul jurnaliştilor la lucrările summitului, acesta fiind organizat pe modelul Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul cere SUA să accepte „toate condiţiile” puse de Teheran pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Iranul cere SUA să accepte „toate condiţiile” puse de Teheran pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Strâmtoarea Ormuz, o miză majoră în războiul din Orientul Mijlociu, va rămâne închisă navigaţiei până când Washingtonul nu va accepta "toate condiţiile" puse de Teheran, a insistat......
Atenţionare de călătorie: Spania – nivel maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere pe teritoriul Comunităţii Valenciene
Atenţionare de călătorie: Spania – nivel maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere pe teritoriul Comunităţii ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial
Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial
Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că preşedintele italian Sergio Mattarella a promulgat legea prin care ...
Rata şomajului în Franța, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani
Rata şomajului în Franța, la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani
Rata şomajului în Franţa a crescut la 8,3% în trimestrul doi din 2026, cel mai ridicat nivel începând din 2020, arată ...