Bursa de la Bucureşti a deschis indecis sesiunea de vineri

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) consemnau variaţii mixte la începutul sesiunii de vineri, iar lichiditatea era sprijinită de transferurile cu acţiunile Fondul Proprietatea (FP).
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 09:19
Bursa de la Bucureşti a deschis indecis sesiunea de vineri

Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au revenit pe creştere uşoară, cu 2,23%, după ce în sesiunea precedentă au scăzut cu 0,37%, pe fondul marcării profitului. În precedentele două zile preţul a urcat cu aproape 32%.

Brokerii cred că evoluţia este susţinută de speculaţii şi zvonuri privind negocierea vânzării pachetului de control deţinut de omul de afaceri Ilie Carbulea, dar şi de investitorii care au început să cumpere la orice preţ în speranţa că apoi vor vinde la niveluri mai ridicate. Zvonuri privind vânzarea băncii au mai circulat în ultimii ani, însă nicio tranzacţie nu a fost încheiată.

Cel mai recent schimb cu titlurile Carpatica a fost realizată la 0,055 lei, iar rulajul era de aproape 100.000 lei.

După primele 40 de minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,56%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,36% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pe de altă parte, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,11%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,65%.

La ora 10:40, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, se situa cu 0,16% peste ziua precedentă.

Rulajul pieţei acţiunilor era de 2,2 milioane lei (515.000 euro), mai sus faţă de lichiditatea de la începutul sesiunii precedente, de 1,3 milioane lei (306.000 de euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 1,3 milioane de lei, iar preţul a crescut cu 0,09%, la 0,5815 lei.

Bursele europene au deschis vineri în urcare, după ce guvernul japonez a lansat un nou program de stimulare a economiei, de 116 miliarde de dolari, în încercarea de a pune capăt recesiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...