Cubanezii vor putea călători în străinătate începând de luni

Cubanezii vor avea dreptul să călătorească în străinătate începând de luni, când va intra în vigoare reforma legii privind migrarea adoptată de preşedintele Raul Castro şi foarte aşteptată de populaţie, relatează AFP.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 10:51
Cubanezii vor putea călători în străinătate începând de luni

„Începând cu 14 ianuarie, toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani vor putea călători” în afara insulei, a declarat pentru televiziunea cubaneză colonelul Lamberto Fraga, unul dintre respoonsabilii serviciului de migraţie.

Minorii vor putea, de asemenea, să iasă din ţară cu condiţia să dispună de autorizaţii notariale din partea părinţilor sau tutorilor.

De această lege vor beneficia în special cei două milioane de cubanezi care trăiesc în străinătate, dintre care 80 la sută în Statele Unite, în principal în Florida, precum şi sportivii şi specialiştii care au fugit în timpul turneelor sau misiunilor în străinătate.

Preşedintele Raul Castro a anunţat la 16 octombrie că reforma privind migrarea, prima mare măsură socială a regimului comunist care le deschide uşa către exterior cubanezilor, va fi aplicată începând cu 14 ianuarie 2013.

Începând din anii ’60, cubanezii care voiau să părăsească insula erau nevoiţi să solicite o „carte albă” şi să prezinte o scrisoare de invitaţie din străinătate, unde nu puteau rămâne mai mult de 11 luni, sub pedeapsa confiscării bunurilor şi a considerării lor drept expatriaţi definitiv, în general fără posibilitatea de a se mai întoarce.

Potrivit noii legi, durata sejurului în străinătate va fi prelungită de la 11 la 24 de luni.

În trecut, formalităţile – paşaport, permis de ieşire, certificarea documentelor, vize pentru ţara de destinaţie – puteau costa până la 500 de dolari care, adăugaţi biletului de avion, de cele mai multe ori făceau călătoriile imposibile pentru cubanezi, al căror salariu lunar oficial este de 20 de dolari.

Statele Unite au salutat decizia Cubei de a pune capăt permiselor de ieşire obligatorii pentru cubanezi, coerentă, în opinia lor, cu „declaraţia universală a drepturilor omului, care stipulează că orice persoană trebuie să aibă dreptul să părăsească o ţară – inclusiv pe a sa – şi să se poată întoarce”.

Reformele adoptate de Raul Castro au conferit mai mult spaţiu sectorului privat cubanez, restabilind în special cumpărarea de maşini şi de case, punând capăt „interdicţiilor excesive”, potrivit şefului statului, permiţându-le, de asemenea, cubanezilor să deţină telefoane mobile şi să stea la hotel.

Cu toate acestea, nu toţi cubanezii se vor putea deplasa liber. Sportivii de înaltă performanţă – o mândrie a revoluţiei cubaneze -, unii lideri şi specialişti „esenţiali” vor continua să facă obiectul unor restricţii de ieşire din ţară.

„Va fi un grup foarte restrâns, cazuri foarte specifice care vor fi incluse în unele reglementări”, a precizat colonelul Fraga.

Guvernul a justificat aceste restricţii afirmând că Statele Unite favorizează de decenii „exodul creierelor” şi fuga sportivilor de performanţă.

În ultimii ani, 30 de sportivi de performanţă au fugit în timpul turneelor în străinătate, în special campionul la box Guillermo Rigondeaux, precum şi mai mulţi campioni la baseball, fotbal şi baschet.

În această săptămână, autorităţile au anunţat că medicii vor putea, de asemenea, să călătorească fără limite.

Disidenţii, consideraţi de Guvern „mercenari” în slujba Statelor Unite, se tem că se vor confrunta cu restricţii de a călători în străinătate, noua lege stipulând că ieşirea din ţară poate fi interzisă din motive de „securitate naţională”.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...