Sindicate: Spitalele CFR nu trebuie să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii

Spitalele CFR trebuie să rămână în subordinea Ministerului Transporturilor, şi în niciun caz nu trebuie să ajungă în subordinea Ministerului Sănătăţii, aşa cum şi-a exprimat intenţia, pe 29 decembrie 2012, ministrul Sănătăţii, Relu Fenechiu, a declarat vineri pentru AGERPRES Denisa Popovici, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 12:36
Sindicate: Spitalele CFR nu trebuie să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii

‘Reţeaua spitalelor CFR a apărut încă din secolul al XIX-lea, dintr-o nevoie organică a domeniului de referinţă, aşa cum e cazul spitalelor militare, sau a celor din Ministerul de Interne. Dată fiind importanţa lor, nu suntem de acord cu transferarea acestor unităţi medicale din subordinea Ministerului Transporturilor în administrarea Ministerului Sănătăţii’, a afirmat Denisa Popovici.

Aceasta a precizat că va aştepta până luni, 14 ianuarie, o reacţie din partea ministrului Relu Fenechiu, iar în cazul în care se va continua cu procedura de transferare a spitalelor, se poate ajunge şi la organizarea de acţiuni de protest stradale.

Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor va fi transferată la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), a anunţat la sfârşitul anului trecut, în cadrul unei conferinţe de presă, noul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.

Liberalul a afirmat că a găsit în subordinea Ministerului Transporturilor spitale şi o casă de asigurări de sănătate. Potrivit acestuia, spitalele CFR din ţară vor fi trecute în subordinea CNAS sau, după caz, a administraţiilor locale. Singurele excepţii vor fi spitalele CFR din Bucureşti. Acestea vor rămâne în subordinea Ministerului Transporturilor pentru ca desfiinţarea lor să nu pună în pericol proiectele cu finanţare europeană aflate în derulare.

‘Nu a putut nimeni să-mi explice de ce Ministerul are nevoie de o Casă de Sănătate. Am vorbit deja cu premierul şi a fost de acord ca în cel mai scurt timp să o transferăm la Casa Naţională de Sănătate, iar toate spitalele CFR să le transferăm către consiliile judeţene, primării sau către Ministerul Sănătăţii. S-ar putea să fie două excepţii pentru spitalele din Bucureşti. La cele două spitale există nişte finanţări europene şi nu sunt convins că voi găsi modalitatea de a le transfera cu tot cu aceste proiecte. Dacă vom fi puşi în situaţia de a risca pierderea proiectelor, evident că le vom păstra la minister până când se finalizează proiectele. Voi discuta şi cu oficialii europeni pentru a le transfera cu totul, pentru că aşa mi se pare corect’, a spus ministrul Transporturilor Relu Fenechiu.

Te-ar mai putea interesa și
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Bonus de până la 2.000 de lei de la o banca din Romania. Ce trebuie sa faci
Raiffeisen Bank derulează o campanie promoțională până pe data de 31 august 2026, prin care orice nou client adus în sistemul băncii austriece poate aduce un bonus de câte 200 de lei celui......
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
Startup-ul de inteligență artificială DeepSeek a notificat potențialii investitori de pe piața de capital cu privire ...
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Producția mondială de cafea pentru sezonul 2026/27 este estimată să crească până la un nivel record, cu impact asupra ...
Anthropic, dezvoltatorul Claude, reduce la jumătate costurile pentru AI cu noul Opus 5
Anthropic, dezvoltatorul Claude, reduce la jumătate costurile pentru AI cu noul Opus 5
Sectorul tehnologic din Silicon Valley este forțat să își modifice strategiile de monetizare pe fondul unei rezistențe ...