Obama va depune jurământul cu mâna pe Biblia familiei lui Michelle Obama

Comitetul Inaugural al Preşedinţiei a anunţat joi că Obama îşi va depune jurământul de credinţă folosind Biblia familiei Robinson, duminică, şi bibliile lui Abraham Lincoln şi Martin Luther King Jr., luni, relatează CNN.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 16:51
Obama va depune jurământul cu mâna pe Biblia familiei lui Michelle Obama

Cel de-al 20-lea amendament desemnează Ziua Inaugurării pe data de 20 ianuarie. Până acum, în eventualitatea în care această dată pica într-o duminică, preşedintele îşi depunea jurământul pe 20 ianuarie, şi încă o dată, într-o ceremonie publică, pe 21 ianuarie.

„Preşedintele e onorat să folosească aceste biblii la ceremoniile de depunere a jurământului”, a declarat Steve Kerrigan, preşedinte al Comitetului Inaugural al Preşedinţiei. „La data aniversării a 50 de ani de la Marşul la Washington şi 150 de ani de la Proclamarea Independenţei, acest moment istoric e o reflexie a progresului extraordinar pe care l-am făcut ca naţiune”.

Fraser Robinson III, tatăl primei doamne, i-a dăruit Biblia mamei ei LaVaughn Delores Robinson în 1958, cu ocazia Zilei Mamei. Biblia în versiunea King James a fost „Biblia de călătorie” a militantului pentru drepturile omului, pe care a folosit-o adesea pentru a pregăti servicii religioase sau prelegeri. Biblia Lincoln, împrumutată de la Librăria Congresului, a fost cumpărată iniţial de către William Thomas Carroll, oficial al Curţii Supreme, pentru a fi folosită în inaugurarea mandatului lui Lincoln la 4 martie 1861 şi este biblia pe care Obama a ales s-o folosească în 2009 la ceremonia primului său mandat.

Vicepreşedintele Joe Biden va folosia biblia familiei Biden, care a fost în posesia lor din 1893. Aceasta a mai fost folosită în momentul în care Biden a depus jurământul de senator şi vicepreşedinte în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai populare destinaţii pentru acest tip de cazare se numără Bucureştiul,......
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...