Coloana vertebrală a economiei germane

Printre cele mai valoroase 100 de concerne ale lumii se numără mai nou şi cinci firme germane. O evoluţie pozitivă pentru economia germană care, să nu uităm, este totuşi a patra ca mărime din lume.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 11:47
Coloana vertebrală a economiei germane

În întocmirea acestui top 100, publicaţia economică Handelsblatt a luat în calcul valoarea la bursă a concernelor. Dacă în clasamentul din 2010 figura un singur concern german – Siemens – acum acestuia i s-au mai alăturat patru: VW, SAP, Bayer şi BASF.

Jürgen Matthes, economist la Institutul pentru Economia Germană, IW, din Köln, apreciază că acest rezultat nu e deloc întâmplător, de vreme ce e vorba de concerne de vârf în domeniile în care activează. „Ce-i drept, mai arată Matthes, aceste firme s-au confruntat cu mari probleme în anii ’90, fiind nevoite să se restructureze, ceea ce au şi reuşit, după cum se vede, cu mare succes”.

Avantajul exporturilor

Concernele germane incluse în topul celor mai valoroase 100 la nivel mondial exportă, în medie, cam 75 la sută din producţie, fiind astfel puţin dependente de fluctuaţiile de pe piaţa internă, explică Trudbert Merkel, strateg şef pe pieţele de acţiuni la banca DEKA. Exporturile germane au atins, anul trecut, o nouă cifră record. Cele destinate importatorilor de peste Ocean au reuşit să compenseze exporturile ceva mai slabe având ca destinaţie zona euro.
Orientarea către export este doar una din cauzele care a generat ascensiunea concernelor germane. Acţiunile germane au devenit din nou atrăgătoare. „Întreprinderile germane sunt foarte robuste la nivel internaţional”, subliniază Merkel.

Şi totuşi, dacă ne gândim că economia germană este a patra cea mai puternică din lume, e greu de înţeles de ce doar cinci concerne germane se află în top 100, poziţia cea mai bună fiind deţinută de Volkswagen, care ocupă abia locul 58.

Aportul întreprinderilor mici şi mijlocii

Jürgen Matthes ne spune de ce: „Succesul economiei germane rezidă în IMM-urile numeroase şi puternice. Multe dintre acestea se bucură de mare succes la nivel mondial, deţin poziţie de lider în branşe mai mici. Ele se deosebesc prin calitate şi inovaţie”.

Întreprinderile mici şi mijlocii au dus la succesul Germaniei, nu nume mari precum Porsche sau Mercedes, ele sunt cele care formează „coloana vertebrală a economiei germane, fără a se afla însă în lumina reflectoarelor”, mai arată economistul german de la institutul kölnez.

Trudbert Merkel mai are o explicaţie, anume că în Germania acţiunile nu au o aşa mare tradiţie ca în SUA, de pildă. „În timp ce doar 7 la sută dintre germani deţin acţiuni, americanii posedă acţiuni în proporţie de 25 până la 30 %.”

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...