Fitch: Guvernul României are un necesar de împrumut de 15 miliarde de euro pentru acest an

Guvernul României are un necesar brut de finanţare de 14,9 miliarde de euro pentru acest an, influenţat şi de plăţile către FMI în contul împrumutului primit în perioada 2009-2011, în timpul crizei financiare, potrivit calculelor agenţiei de rating Fitch.
Economica.net - lun, 14 ian. 2013, 12:04
Fitch: Guvernul României are un necesar de împrumut de 15 miliarde de euro pentru acest an

Guvernul are nevoie în acest an de 2,8 miliarde de euro pentru finanţarea deficitului bugetar, 6,1 miliarde de euro pentru refinanţarea de datorii pe termen mediu şi lung, precum şi 6 miliarde de euro pentru datorii pe termen scurt. Executivul a prefinanţat până la sfârşitul anul trecut 12% din necesarul total de 14,9 miliarde de euro.

Necesarul brut de finanţare este echivalent cu 10,1% din PIB, potrivit Fitch.

România nu are de răscumpărat în acest an obligaţiuni de pe piaţa internaţională, însă ajung la scadenţă două emisiuni pe piaţa internă denominate în euro.

Plăţile României către FMI vor totaliza 4,8 miliarde de euro în acest an, din care doar 1 miliard de euro de către Guvern. Restul de 3,8 miliarde de euro sunt fonduri datorate FMI de către Banca Naţională a României (BNR). Suma datorată de banca centrală nu este inclusă în necesarul brut de finanţare al Guvernului.

„Fitch nu se aşteaptă ca (…) BNR să întâmpine probleme la serviciul acestor împrumuturi”, se arată în raportul agenţiei.

Analiştii agenţiei se aşteaptă ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI.

„Relaţiile României cu Fondul sunt bune şi probabil va încheia un nou acord la expirarea celui actual în martie”, se arată într-un raport al Fitch privind necesarul de finanţare pentru acest an al Poloniei, Ungariei, Cehiei şi României.

La nivelul celor patru state analizate, necesarul brut de împrumut pentru acest an este de 86 de miliarde de euro. Polonia are nevoie de cele mai mari fonduri, de 34,2 miliarde de euro, urmată de Ungaria, cu 20 miliarde de euro, Cehia, cu 16,8 miliarde de euro, şi România, cu 14,9 miliarde de euro. Ca pondere în PIB, cel mai ridicat necesar de refinanţare este înregistrat de Ungaria, de 18,2%, iar cel mai redus de Polonia, de 8,1%.

Fitch defineşte necesarul brut de finanţare ca împrumuturile nete împreună cu refinanţarea datoriilor pe termen lung şi mediu, la care se adaugă datoria pe termen scurt la sfârşitul anului precedent (care trebuie rostogolită cel puţin o dată în anul în curs).

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...