Băsescu, reprezentanţilor Dacia: Mulţumesc pentru modul în care aţi acţionat pe piaţa românească

Preşedintele Traian Băsescu le-a mulţumit marţi reprezentanţilor Grupului Dacia-Renault pentru "modul onest" în care au acţionat pe piaţa românească iar aceştia au dat asigurări că vor continua să investească în România în aceeaşi manieră onestă.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 16:09
Băsescu, reprezentanţilor Dacia: Mulţumesc pentru modul în care aţi acţionat pe piaţa românească

„Grupul Renault-Dacia, Dacia-Renault, este cel mai mare exportator al României. (…) Vă mulţumesc mult pentru modul onest în care aţi acţionat pe piaţa românească, spre satisfacţia românilor, în primul rând, şi, fără îndoială, şi spre beneficiul Grupului Renault”, a spus preşedintele în discursul susţinut cu prilejul decorării unor angajaţi ai Grupului Dacia-Renault.

La rândul său, Carlos Tavares Antunes Dias, director general Grup Renault, a mulţumit în numele grupului pentru recompensa oferită de preşedintele Băsescu. De asemenea, el a mulţumit şi pentru „decizia înţeleaptă” care a făcut ca Grupul Renault să aibă succes, referindu-se la privatizarea Dacia.

„Ştim foarte bine că forţa noastră stă în unire şi dorim să vă mulţumim, încă o dată, pentru sprijinul constant de care aţi dat dovadă, pentru că ne-aţi sprijinit întotdeauna. Am dori să vă spunem de asemenea că ceea ce apreciem foarte mult la cei cu care lucrăm este puterea lor de a colabora şi spiritul lor deschis iar dacă există o valoare care trebuie subliniată şi care stă la baza succesului nostru, aceasta este performanţa. Atunci când muncim depunem eforturi susţinute şi avem în vedere rezultatele noastre, dar ne gândim şi la consumatori, că aceştia trebuie să fie pe deplin mulţumiţi de calitatea produselor noastre. Şi, aşa cum aţi menţionat şi dvs, dle preşedinte, vom continua în aceeaşi manieră onestă, aici, în România, pentru publicul românesc, pentru consumatorii români”, a afirmat reprezentantul Renault.

Preşedintele Traian Băsescu a decorat marţi mai mulţi angajaţi ai Dacia-Renault, în semn de „înaltă preţuire pentru contribuţia remarcabilă la dezvoltarea industriei de autoturisme în România, pentru ingeniozitatea tehnologică, seriozitatea şi inteligenţa managerială de care au dat dovadă în procesul de construcţie a autoturismului Dacia Renault”.

Traian Băsescu le-a conferit Ordinul Naţional ”Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Petru-Sorin Buşe, director Renault Technologie România şi Centru de Inginerie, Ordinul ”Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Mare Ofiţer lui Carlos Tavares Antunes Dias, director general Grup Renault, Ordinul ”Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Comandor lui Jean-Christophe Kugler, lider pentru regiunea Euromed-Africa şi preşedinte al Consiliului de Administraţie ”Dacia”, şi Ordinul ”Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Cavaler lui Radu Mavrodin, director executiv resurse umane ”Dacia”, lui Doru-Radu Coman, director Gama MO ”Dacia”, şi lui Cornel Olendraru, director Uzina Mecanică ”Dacia”.

La ceremonia de decorare, care a avut loc la Palatul Cotroceni, a fost prezent şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...