Care sunt cele mai dificile subiecte în discuţiile cu FMI din perspectiva premierului Ponta

Reformele structurale, măsurile ce trebuie luate în cazul companiilor energetice, constituie punctul cel mai dificil în discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional care îşi începe vizita de evaluare în România, a declarat marţi premierul Victor Ponta.
Economica.net - mar, 15 ian. 2013, 21:49
Care sunt cele mai dificile subiecte în discuţiile cu FMI din perspectiva premierului Ponta

„Punctul cel mai dificil în discuţiile cu cei de la FMI este partea de reforme structurale. Mai direct ce facem cu companiile din energie pe care trebuie să le listăm la bursă, când vindem o parte din acţiuni: Oltchim, CFR Marfă, adică cele care produc pierderi pe care le suportăm cu toţii fie prin subvenţii, fie prin pierderi la buget, printr-un management defectuos”, a afirmat Victor Ponta, la Realitatea TV.

În privinţa Hidroelectrica, premierul a estimat că această companie va înregistra anul acesta, după ce va ieşi din insolvenţă, un profit de o sută de milioane de euro, şi a spus că şi alte companii ar putea „să producă mai mult profit”.

Referitor la combinatul Oltchim, a cărui privatizare a eşuat anul trecut, el a afirmat că există plângeri penale făcute la DNA de luni de zile, dar că nu ştie ce se întâmplă cu acestea.

„Chiar mâine (miercuri – n.r.) în şedinţa de guvern ministrul Vosganian va veni cu o notă privind situaţia actuală şi discută cu cei de la FMI calendarul de restructurare şi reluare a procedurii de privatizare. FMI ne-a cerut un singur lucru şi legat de Oltchim: ‘nu mai acceptaţi pierderi, nu mai daţi bani pe diverse alte căi de la Electrica, din alte părţi, nu mai daţi bani, atâta timp cât banii se pierd, găsiţi o soluţie’. Ei au zis ‘închideţi-o'”, a relatat premierul.

Pe de altă parte, el a afirmat că nu ar fi „normal” ca Executivul să închidă Oltchim. „Nu doar că e o problemă socială fantastică, dar ar fi şi păcat şi din punct de vedere economic”, a arătat Ponta, precizând că altă solicitare a FMI, adresată autorităţilor române, vizează identificarea unui investitor.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...