Prinţul Charles, considerat de Băsescu un partener în promovarea României turistice

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit prinţului Charles, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, pentru sprijinul pe care îl acordă României în promovarea valorilor sale turistice, potrivit Mediafax.
Economica.net - J, 24 nov. 2011, 09:34

O altă sursă care s-a dovedit şi în ultimii doi ani de criză economică 2010-2011 este legată de turism – valorificarea potenţialului turistic al României. Şi nu pot pierde ocazia de a mulţumi prinţului Charles – pentru că suntem în organizarea unei reviste britanice – de a mulţumi prinţului Charles pentru sprijinul pe care îl acordă României în promovarea valorilor sale turistice”, a spus Băsescu.

Şeful statului şi-a exprimat convingerea că şi în continuare prinţul Charles şi familia regală britanică vor fi un partener al României în ceea ce priveşte promovarea valorilor sale turisitce.

Recent, prinţul Charles a apărut în emisiunea „Wild Carpathia”, difuzată de Travel Channel UK, care prezintă unele dintre cele mai frumoase zone din Munţii Carpaţi.

Iubesc la România veşnicia ei. Un lucru atât de remarcabil. Este aproape că în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui„, declară Prinţul Charles în documentar.

În filmul Wild Charpatia,  jurnalistul britanic Charlie Ottley întâlneşte mai multe personaje, de la meşteşugari până la artişti şi ţărani, care povestesc despre satele şi locurile în care trăiesc.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul respinge acuzația lansată de Trump că ar fi amplasat mine în Strâmtoarea Ormuz
Iranul respinge acuzația lansată de Trump că ar fi amplasat mine în Strâmtoarea Ormuz
Iranul nu amplasează mine în Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică pentru comerţul cu petrol, a declarat joi pentru AFP ministrul adjunct de Externe al Iranului, Majid Takht-Ravanchi,......
Compania de marketing digital Danco Vision a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri în creștere cu 108%
Compania de marketing digital Danco Vision a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri în creștere cu 108%
Grupul românesc de marketing digital Danco Vision a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 6.088.983 de euro, în ...
O antreprenoare româncă îi aduce la București pe cei mai importanți lideri globali în neuroștiință
O antreprenoare româncă îi aduce la București pe cei mai importanți lideri globali în neuroștiință
Diana Palotas, fondator & CEO al Neuros Europe, un lanț de clinici pentru sănătatea creierului, îi va aduce la București ...
Ministerul transporturilor a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pe lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8
Ministerul transporturilor a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pe lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a alocat 39,9 de milioane de lei pentru exproprierea imobilelor proprietate ...