Bursa a crescut uşor pentru a treia zi consecutiv şi a atins maximul ultimelor zece luni

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor, cu 0,82%, pentru a treia zi consecutiv, şi a încheiat la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni, într-o piaţă unde lichiditatea a fost susţinută în principal de deal-uri cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), SIF Moldova (SIF2) şi OMV Petrom (SNP).
Economica.net - vin, 18 ian. 2013, 16:08
Bursa a crescut uşor pentru a treia zi consecutiv şi a atins maximul ultimelor zece luni

În această săptămână indicele general al Bursei, BET-C, a avansat cu 1,8%, şi a încheiat cu 10,75% peste nivelul de anul trecut. Astfel, indicele este la cel mai ridicat nivel pentru ultimele zece luni, o valoare mai ridicată fiind atinsă pe 6 martie 2012.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat în această săptămână cu 1,85%, iar indicele BET-FI, al titlurilor SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu doar 0,53%. Raportat la nivelul din 2012, BET peste pe plus cu 10,5%, iar BET-FI cu 6,17%. Astfel, indicele BET a încheiat săptămână la cel mai ridicat nivel din 16 mai 2011.

În ultima şedinţă a săptămânii, piaţa a deschis ziua pe creştere uşoară, însă după prima oră a trecut pe roşu. În a doua parte a zilei, indicele general al Bursei, BET-C, a revenit pe verde, recuperarea fiind urmată şi de ceilalţi indici, însă doar în ultimele minute ale şedinţei.

La fel ca în şedinţele precedente, volumele de tranzacţionare au continuat să fie axate doar pe câteva acţiuni şi pe deal-uri. La închiderea şedinţei, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 13 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor Internaţionale.

„Volumele atrag volume, iar lichiditatea redusă este în continuare un factor ce menţine destul de restrânsă categoria bluechipsurilor (acţiunilor lichide – n.r.). Companiile mai mici, reuşesc să intre în topul lichidităţii numai în momente de volatilitate puternică, iar exemple de astfel de acţiuni sunt Oltchim, Banca Carpatica sau Dafora. Rezultatele financiare, convocatoarele AGA şi propunerile de dividend pot aduce în prim plan şi companii mai mici”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,14% peste nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În acelaşi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,17%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,38%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,13%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 24,2 milioane lei (5,5 milioane euro), valoare cu o treime sub rulajul şedinţei anterioare, de 35,2 milioane lei (8,1 milioane euro). La fel ca în ziua anterioară, lichiditatea a fost salvată de deal-uri.

„În ultima perioadă au existat mai multe tranzacţii deal şi ţinând cont de evoluţia bursei de la începutul anului (indicele BET a urcat cu 10%), cât şi de aprecierea leului, cred că putem vorbi şi despre capital nou, nu doar de schimburi între diverse entităţi”, a afirmat Tihon.

Peste jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de deal-uri cu acţiuni Fondul Proprietatea (11,7 milioane lei), SIF Moldova (743.000 de lei) şi OMV Petrom (287.000 de lei). Deal-urile au fost realizate la preţuri cu puţin peste închiderea de joi.

Pe piaţa principală, titlurile Fondului Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 5 milioane lei şi, respectiv, 1,4 milioane lei. Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,34%, la 0,598 lei, iar titlurile OMV Petrom au scăzut cu 0,65%, la 0,462 lei.

La închiderea zilei, volumul de acţiuni OMV Petrom pentru care existau ordine de vânzare depăşea cererea de peste cinci ori. La mijlocul şedinţei, presiunea la vânzare a dus preţul acestor acţiuni cu peste 2% sub nivelul de joi, însă după ora 15:00 scăderea s-a temperat.

„Coincidenţă sau nu, de la reluarea discuţiilor privind majorarea redevenţelor, a apărut o presiune la vânzare pe titlurile OMV Petrom. Cred, însă, că nu va trece mult până când cumpărătorii îşi vor face simţită prezenţa”, a mai spus brokerul.

Pe piaţa Rasdaq, tranzacţiile au depăşit cu puţin 1 milion de lei, valoare cu 21% peste rulajul de joi, de 835.000 de lei.

Dacă lichiditatea de joi a fost salvată de înregistrarea în sistemul pieţei a rezultatelor ofertei de preluare de la Metalica Oradea (725.000 de lei), în şedinţa de vineri, rulajul a fost susţinut în principal de transferuri cu titlurile firmei Lactate Natura Târgovişte (INBO), de 714.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Londra erau în creştere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,6%, iar piaţa de la Frankfurt era în scădere cu 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără îndeplinirea condițiilor de autorizare
ASF susține existența unei contrapărți centrale pentru piața de capital, dar acest demers nu poate fi finalizat fără ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară sprijină realizarea unei contrapărţi centrale locale (CCP), însă finalizarea acestui demers nu se poate face fără îndeplinirea condiţiilor de......
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează meteorologii americani
El Nino ar trebui să țină până în luna iunie, urmând să fie înlocuit de La Nina în a doua jumătate a anului, prognozează ...
Fenomenul meteorologic El Nino ar trebui să se estompeze până în luna iunie, dar ar putea fi înlocuit de La Nina din ...
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței diplomatice ruse
Ministrul polonez de Externe susține că statele europene ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru reducerea prezenței ...
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski (foto), a declarat joi că ţările europene ar trebui să îşi coordoneze ...
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele sunt însă aceleași
Hidroelectrica a primit o singură ofertă pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, la a șasea încercare. Firmele ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a primit o singură ofertă de retehnologizare ...