BERD a investit în România circa 600 milioane de euro în 2012, prin 26 de proiecte

BERD a investit în România circa 600 de milioane de euro în 2012, prin semnarea a 26 de proiecte, potrivit datelor comunitate vineri MEDIAFAX de Olga Roşca, analist la instituţia financiară.
Economica.net - vin, 18 ian. 2013, 17:25
BERD a investit în România circa 600 milioane de euro în 2012, prin 26 de proiecte

De la începutul operaţiunilor în România, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a investit peste 6 miliarde de euro, în 331 de proiecte.

La nivel internaţional, BERD a finanţat anul trecut un număr record de proiecte, oferind un sprijin puternic ţărilor în care a investit, într-un mediu economic deosebit de dificil, se arată într-un comunicat al băncii.

Potrivit estimărilor preliminare, BERD a investit anul trecut 8,7 miliarde de euro în aria sa operaţională tradiţională, finanţând 388 de proiecte individuale, un număr fără precedent.

În 2011, volumul investiţiilor a fost de 9 miliarde de euro, iar numărul proiectelor de 380.

Banca estimează că a obţinut un profit net de circa 1 miliard de euro în 2012, faţă de 173 milioane de euro în 2011. În aceste condiţii, BERD rămâne bine pregătită pentru a susţine economiile emergente în acest an, astfel încât să fie bine pregătite pentru redresarea economică.

„Condiţiile economice au fost în mod special dificile în majoritatea ţărilor în care investim. Cu un număr record de investiţii, banca a dovedit încă o dată că este un partener serios. BERD va continua să ajute la revenirea în viitor la o creştere economică sustenabilă”, a declarat preşedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti.

Pe lângă investiţiile în regiunea sa tradiţională, BERD s-a implicat în 2012 în sudul şi estul Mediteranei, cu angajamente de 181 milioane de euro în şase proiecte.

Banca a început investiţii în Egipt, Maroc, Iordania şi Tunisia, susţinând procesul de modernizare după schimbările politice din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Până în 2015, BERD anticipează că va investi până la 2,5 miliarde de euro pe an în această nouă regiune.

În 2013 şi anii următori, BERD se va concentra pe finanţarea proiectelor care pot pregăti calea pentru redresare şi o creştere economică solidă în ţările unde este prezentă.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Peste 23.000 metri liniari de foraje s-au efectuat pentru studiul de fezabilitate
FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Peste 23.000 metri liniari de foraje s-au efectuat pentru studiul de fezabilitate
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) prezintă miercuri detalii despre proiectul Autostrăzii A13 Brașov - Bacău, aflat în etapa elaborării studiului de fezabilitate....
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Expoziție cu Trenul Prezidențial al lui Ceaușescu și automotor Malaxa în Gara de Nord
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public București - Ilfov (TPBI) anunță organizarea unei expoziții ...
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Ce spune Comisia Europeană despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Într-un răspuns pentru Economica, reprezentanții Comisiei Europene au transmis că urmează noi etape până la o decizie ...
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații Premium de la Business Lounge
Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) îşi modernizează saloanele de lux. Licitaţie de 400.000 de euro pentru două spații ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru închirierea şi modernizarea noilor Business ...