Peste 200 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt din cauza ninsorii şi a poleiului

Peste 200 de zboruri, cu plecare sau sosire pe aeroportul din Frankfurt (vest), cel mai important din Germania şi al treilea ca mărime din Europa, au fost anulate luni din cauza ninsorii şi a poleiului, a anunţat o purtătoare de cuvânt, citată de AFP.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 09:29
Peste 200 de zboruri au fost anulate pe aeroportul din Frankfurt din cauza ninsorii şi a poleiului

Duminică, 445 de zboruri au fost anulate la Frankfurt din cauza fenomenului de freezing rain care s-a manifestat în cursul după-amiezii şi care a determinat formarea de gheaţă pe aparate, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Traficul, mai întâi încetinit, a fost întrerupt total de la ora 15.40 GMT (17.40 ora României) şi până seara. Zborurile au fost reluate progresiv, după operaţiunile de degivrare.

Numeroase avioane care ar fi trebuit să aterizeze la Frankfurt au fost deviate către alte aeroporturi şi nu se puteau asigura zborurile cu plecare de pe acest aeroport prevăzute pentru luni dimineaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...