Trei noi iPhone-uri în 2013. Zvonuri

Apple va lansa mai multe terminale în acest an, printre care şi un iPhone cu ecran de 4,8 inci.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 10:07
Trei noi iPhone-uri în 2013. Zvonuri

Apple va lansa în acest an trei variante noi ale celebrului său smartphone iPhone, scrie Business Insider, care compilează mai multe zvonuri apărute recent în presă. Astfel, până la sfârşitul lui iunie, ar trebui să apară iPhone 5S cu ecran de patru inci, dar şi un terminal cu un ecran mai mare, de 4,8 inci. Potrivit zvonurilor, acest al doilea iPhone cu ecran mai mare ar urma să se numească iPhone Math.

Tot în acest an, producătorul american va lansa, înaintea Crăciunului, un nou iPhone, a cărui principală noutate va fi o cameră foto de 12 megapixeli.

Business Insider apreciază că anunţul referitor la iPhone-ul de 4 inci ar fi cel mai intereseant, dat fiind că Apple este, monmentan, singura companie care nu are în portofoliu un smartphone de dimeniuni mari, device din ce în ce mai popular.

Pe de altă parte, un iPhone mai mare poate crea probleme dezvoltatorilor de aplicaţii, dat fiind că aceştia vor trebui să adapteze produsele pentru ecrane de 3,5 inci, 4 inci, 7,8 inci şi 9,7 inci.

Aceste zvonuri au apărut după ce, săptămâna trecută, Apple a redus comenzile de ecrane  către furnizorii săi, ceea ce a condus la scăderea acţiunilor, acesta fiind considerat un semnal că Apple se aşteaptă la venituri în scădere pentru terminalele sale.

Te-ar mai putea interesa și
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producţia limitată înaintea iernii, sezonul de......
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...