Ce spun patronatele despre taxa pe monopolul natural

Introducerea unei taxe pe "monopolul natural" din sectoarele electricităţii şi gazelor este o "surpriză" şi reprezintă o dublă taxare, iar efectul va fi scăderea investiţiilor şi periclitarea viitoarelor privatizări, consideră Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Enegie (ACUE).
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 08:58
Ce spun patronatele despre taxa pe monopolul natural

„Ne exprimăm surprinderea că operatorii pieţei de energie nu au fost consultaţi în prealabil asupra unei astfel de intenţii. În acest moment analizăm consecinţele unei astfel de decizii care va avea un impact semnificativ asupra capacităţii financiare a companiilor membre ACUE. Aceasta va conduce la o scădere a investiţiilor în reţelele de distribuţie şi, în acelaşi timp, va pune în pericol viitoarele planuri de privatizare, în special cele avute în vedere pentru privatizarea companiilor de distribuţie a energiei electrice”, potrivit unui comunicat al asociaţiei.

Guvernul vrea să instituie o taxă „pe monopolul natural” din sectorul energiei electrice şi al gazului metan aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, care va fi impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014. Taxa va fi calculată pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale.

Taxa va fi de 0,45 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate către sistemele de distribuţie, de 1,25 lei/Mwh în cazul cantitiăţii distribuite şi de 1,7 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate numai prin sistemul de transport. De la plata taxei vor fi exceptaţi operatorii de distribuţie care prestează acest tip de serviciu pentru mai puţin de 100.000 clienţi.

Introducerea acestei taxe are ca scop impozitarea veniturilor suplimentare pe care companiile din energie şi gaze le vor obţine ca urmare a dereglementării pieţelor de profil.

Potrivit ACUE, Guvernul pleacă de la o premisă greşită considerând că distribuitorii de gaze şi energie vor obţine venituri mai mari în urma renunţării treptate la preţurile reglementate, câştigurile aparţinând producătorilor.

„Ideea introducerii unei astfel de taxe pentru distribuitori are la bază o premisă greşită, deoarece tarifele de distribuţie sunt tarife reglementate. În acest sens nu se poate vorbi de profituri conjuncturale, dat fiind faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ca instituţie a statului, are în atribuţii controlul costurilor activităţii de distribuţie. Ca urmare, operatorii din sector, indiferent că activează în industria gazelor naturale sau în domeniul energiei electrice, nu au cum să beneficieze de venituri suplimentare din activitatea de distribuţie ca urmare a liberalizării pieţei. Astfel de profituri conjuncturale pot fi, eventual, obţinute de producători, în anumite condiţii”, potrivit comunicatului.

ACUE arată că această taxă ar însemna o dublă taxare, având în vedere că toţi distribuitorii de gaze şi energie au semnat cu statul român contracte de concesiune a activităţii, în baza cărora statul încasează redevenţe.

„În consecinţă, se poate considera că distribuitorii de energie electrică şi gaze naturale ar urma să fie supuşi unei duble taxări, atât prin plata redevenţelor, cât şi prin aplicarea noii taxe pe care Guvernul intenţioneaza să o introducă”, menţionează ACUE.

Pe de altă parte, ANRE a îngheţat tarifele de distribuţie în 2009 şi nu le-a mai indexat cu rata inflaţiei, efectul fiind reducerea semnificativă a veniturilor companiilor.

Statul apreciază că prin aplicarea acestei taxe va înregistra în acest an venituri de 257,5 milioane de lei (59,3 milioane euro), respectiv 295,7 milioane de lei (68,1 milioane euro) anul viitor, iar sumele colectate vor fi utilizate pentru asigurarea cofinanţării proiectelor de investiţii finanţate din fonduri europene.

Taxa va fi aplicată companiilor Transeletrica, CEZ Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transgaz, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...